REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Noi proteste majore în Chișinău

Noi proteste majore în Chișinău

Virgil STOIAN 15 noiembrie 2022 | 00:00 703

A fost a noua duminică consecutiv în care au fost organizate proteste antiguvernamentale  și antiprezidențiale de amploare în centrul Chișinăului. Protestul a fost organizat de Partidul Șor, al III-lea ca mărime din Parlament , împotriva căruia Guvernul Gavrilița a deschis o procedură de scoatere în afara legii, procedură aflată în acest moment în analiza Curții Constituționale a Moldovei.

De data asta, evenimentul a avut loc sub forma unui marș, iar mai multe drumuri au fost blocate, transmite Știri.md. Protestatarii au scandat "Demisia", "Jos Maia Sandu", "Noi suntem poporul", "Jos dictatura" și "Anticipate" și au mărșăluit prin fața Guvernului, Președinției, Procuraturii Anticorupție și al Parlamentului.

După circa două ore și jumătate, marșul s-a încheiat. Oamenii au ținut numeroase lumânări aprinse în contextul crizei energetice. În mesajul său, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a menționat că "lupta continuă". Un nou protest va avea loc duminica viitoare.

Poliția i-a acuzat pe organizatori că nu respectă regulile cu ocazia protestului și că au scufundat centrul Capitalei în haos.

La sediile Poliției au fost escortate cel 55 de persoane ”cu comportament suspect”, aproximativ jumătate fiind minori fără persoane care să-i însoțească.

"Amintim repetat organizatorilor că, în condițiile Legii 26 cu privire la întruniri, ei sunt cei obligați să asigure buna desfășurare a întrunirii și să nu admită devieri de la cadrul normativ", menționează Inspectoratului General al Poliției moldovene.

Reamintim că situația Moldovei este foarte gravă din punct de vedere economic. Țara nu mai primește gaze din Rusia și prin urmare importă de urgență și în cantitați mari energie electrică și gaze din România, iar centralele termice au trecut pe păcură. Inflația este de asemenea la un nivel record, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pai seful partidului SOR ala care a organizat protestul este cel mai mare hot dovedit din Moldova,el furand peste 1 miliard de euro din banca nationala a Moldovei.
2
0
retrasa urgent cetatenia si aruncati peste Nistru, sa se spele rusii pe cap cu ei.
5
0
i-as propune o vizita la prietenul lui asasinul putin. Asta ca sa se-nvete cu mwia.
6
2
Ati vrut o pe maia aia de sandu presedinte. Descurcati va acum cu neomarxista. Nu mai puneti bah femei la conducere. E pprrooaassttee!
3
8

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212