Noul director CERONAV tot incompatibil rămâne! Andrei Brighidău a renunțat doar la calitatea de administrator, nu și la cea de asociat
Noul director CERONAV tot incompatibil rămâne! Andrei Brighidău a renunțat doar la calitatea de administrator, nu și la cea de asociat
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAndrei Brighidău continuă să fie în conflict de interese cu funcția de director al CERONAV Constanța. Acesta a renunțat pe 24 august la funcția de administrator al societății Oil&Gas Recruitment dar nu și la cea de asociat. Această firmă, precum și DP&Offshore Expert au semnat cu CERONAV Constanța o serie de contracte de colaborare cu valabilitate un an. Andrei Brighidău este asociat și la această a doua societate. Așa cum spunea Agenția Națională de Integritate, Andrei Brighidău avea la dispoziție 15 zile să rezolve această situație de incompatibilitate și conflict de interese, termen care expiră pe 4 septembrie. Practic, Andrei Brighidău este vineri, 4 septembrie, în conflict de interese, ceea ce ar trebui să conducă la demisia sau demiterea sa din funcția de director al CERONAV.
Andrei Brighidău, la fel de incompatibil ca în prima zi de la numirea ca director CERONAV
Mutarea făcută de Ministerul Transporturilor pe 20 august 2026 în ceea ce privește schimbarea directorului CERONAV s-a făcut pe repede înainte și l-a pus pe noul director, useristul Andrei Brighidău în incompatibilitate și în conflict de interese cu noua funcție. Acesta este asociat și administrator al firmei Oil&Gas Recruitment, firmă care avea contracte cu CERONAV. Agenția Națională de Integritate a fost sesizată în acest caz și confirmat atât starea de incompatibilitate cât și starea de conflict de interese a lui Andrei Brighidău.
Mai mult decât atât, Andrei Brighidău este asociat și la o altă firmă DP&Offshore Expert care de asemenea are contracte cu CERONAV Constanța.
Pe 24 august 2026, Andrei Brighidău a făcut solicitare la Registrul Comerțului pentru a fi înlocuit din funcția de administrator al societății Oil&Gas Recruitment, dar nu și din cea de asociat. Acest lucru este confirmat chiar de Registrul Comerțului pe 3 septembrie 2026, unde scrie că Andrei Brighidău nu mai este administrator, dar că este în continuare asociat.
Extras Registrul Comerțului care confirmă că Andrei Brighidău este în continuare asociat
În aceste condiții, conflictul de interese continuă să existe între calitatea de asociat în cele două societăți și cea de director al CERONAV Constanța.
Ce interese are USR la CERONAV?
Iată o nouă mostră de heirupism userist, în care nu mai contează dacă ești incompatibil sau în conflict de interese dacă trebuie ocupată rapid o funcție. CERONAV nu a fost niciodată o miză politică pentru cineva, însă având în vedere declarația lui Andrei Brighidău, se schimbă lucrurile.
„În momentul în care ordinul de ministru a fost emis și trimis către mine, adică vineri 21 august, am demarat procedurile de ieșire din incompatibilitate, respectiv, am depus actele la Registrul Comerțului pentru a-mi declina calitatea de administrator din companiile pe care le manageriez. Această procedură a fost luată la cunoștință luni, 24 august, de către cei de la Registrul Comerțului. Am de la ei avizele și numerele de înregistrare ale cererilor mele care sunt în soluționare de către angajații Registrului Comerțului. În principiu ar trebui să mă încadrez în cele 15 zile, dar dacă vor fi întârzieri din alte motive nu am de unde să știu. Ordinul de ministru a venit fără să fiu avizat, pentru că dacă aș fi știut dinainte aș fi acționat mult mai devreme. Eu nu am fost informat, pentru că a fost o decizie de moment care doar mi-a fost comunicată. Eu nu am discutat direct cu ministrul Miruță pentru că era mult prea ocupat, dar am discutat cu consilierul său, secretarul de stat Horațiu Cosma. Datorită situației la momentul respectivi, și al factorilor externi, s-a luat decizia să fie o numire în scurt. Probabil că ei au motivele lor, nu le cunosc eu“, a declarat Andrei Brighidău.
Oare ce factori externi sunt interesați să aibă la CERONAV un userist? Și ce motive au avut Miruță și Cosma când au decis această schimbare rapidă din funcție?
Nu putem decât să ne gândim că factorii externi sunt interesați să ducă în cap CERONAV, care la acest moment este cea mai bună instituție de formare a navigatorilor din Europa, având cea mai bună și modernă bază de pregătire. Să fie oare acesta un motiv?
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.8° Constanța .jpg)





















