REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Obligată de judecători să facă ordine în cartierul KM 4-5, Primăria Constanța a cerut rejudecarea dosarului!

Obligată de judecători să facă ordine în cartierul KM 4-5, Primăria Constanța a cerut rejudecarea dosarului!

Replica API 5 noiembrie 2018 | 01:22 605

Ca la noi, la nimeni: un constănțean se luptă cu administrația locală pentru curățenia din cartierul său

Ca la noi, la nimeni: un constănțean se luptă cu administrația locală pentru curățenia din cartierul său

S-a luptat doi ani de zile în instanță pentru a obține o hotărâre care să-l oblige pe primarul Degebal Făgădău să igienizeze zona în care locuiește, i-a fost admisă acțiunea de primă instanță, și, când aștepta decizia definitivă în acest caz, judecătorul cauzei la apel a surprins prin decizia lui: a desființat hotărârea și a trimis dosarul spre rejudecare. În acest context, Florin Radu, căci despre el este vorba, dar și ceilalți 225 locuitori din zonă, mai au de așteptat până când primăria va purcede la salubrizarea și amenajare zonei cuprinse începând cu pasarela pietonală pod km 4-5 de-a lungul magistralei de cale ferată, până la ieșire din Constanța spre port, curățenia, igienizarea, toaletarea copacilor și dezafectarea locurilor de adăpost a oamenilor străzii de sub conductele CET Palas situate între cele două magistrale CFR. Probabil, încă doi ani de acum încolo!

Florin Radu

În octombrie 2017, Radu Florin câștigat în instanță, în numele tuturor celor peste 220 de constănțeni care locuiesc în zonă, niște dreptruri de care ar trebui să beneficieze orice cetățean al acestui municipiu: dreptul la un oraș curat, igienizat, dar și la străzi asfaltate. Pentru că, da, autoritățile locale au obligații generale în vederea asigurării unui climat de confort, liniște și siguranță a cetățenilor. Bărbatul a mai obținut și obligarea primăriei să supună spre aprobare Consiliului Local un proiect privind finalizarea construcției străzii Prelungirea Nicolae Grindeanu și pentru instalarea unor bariere fonice pentru reducerea zgomotului ambiental provocat de traficul pe calea ferată. Tot în instanță a obținut obligarea primăriei la inițierea demersurilor necesare către instituțiile sau serviciile specializate pentru a analiza oportunitatea ridicării restricției de a vira la stânga în intersecția străzilor Mangaliei și Pandurului. A mai solicitat obligarea administrației locale să țină cont de solicitările cetățenilor orașului conform legii administrației publice locale și a regulamentului de organizare și funcționare a Primăriei, privind înființarea unei străzi de acces la domiciliu și a înființării unui spațiu amenajat pe suprafața de aproximativ 1 ha. Nemulțumit de relația care a avut-o cu angajații primăriei, Florin Radu a mai cerut și obligarea primarului să afișeze programul de audiență și respectarea acestuia, respectarea Legii nr. 233/2002 privind soluționarea sesizărilor și petițiilor și luarea de măsuri administrative împotriva personalului răspunzător de situația creată prin neîndeplinirea sarcinilor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, făcând referire la zecile de adrese și memorii depuse la Primăria Constanța, rămase fără răspuns.

Bărbatul a efectuat, alături de alte 225 persoane, numeroase demersuri, în cursul anilor, în vederea înlăturării focarului de infecție și infracționalitate din zona în care locuiește, respectiv KM 4-5. Situația este una de disconfort din cauza lipsei de igienizare, spun oamenii. Mai mult, ei se plâng și în ceea ce privește restricția de a vira la stânga, în intersecția semaforizată de pe șoseaua Mangaliei cu Pandurului, care la început a fost justificată de traficul intens de vehicule până la darea în folosință a autostrăzii și, deși lucrările s-au încheiat, restricția respectivă a rămas în continuare în vigoare fără a mai exista vreo rațiune, iar locuitorii zonei sunt obligați să ocolească inutil pe o distanță mare pentru a ajunge la locuințele lor. Memoriile ce au fost adresate primăriei au rămas fără răspuns ori s-au oferit răspunsuri inutile sau inexacte, diferitele entității declinând responsabilitatea. Ba chiar, constănțeanul s-a prezentat la unele ședințe de Consiliu Local, expunând situațiile, însă, în zadar. Așa a hotărât Florin Radu să se adreseze instanței de judecată. Și a avut câștig de cauză, doar în parte. În ce privește obligarea primăriei de a prinde în planurile sale de administrare, salubrizare, deratizare și amenajare a zonei cuprinse începând cu pasarela pietonală pod km 4-5 de-a lungul magistralei de cale ferată; obligarea la curățenia, igienizarea, toaletarea copacilor și dezafectarea locurilor de adăpost a oamenilor străzii de sub conductele CET Palas situate între cele două magistrale CFR; ridicarea imediată a restricției de a vira la stânga în intersecția semaforizată de pe șoseaua Mangaliei cu Pandurului, până la crearea unei rute alternative facile și fără costuri suplimentare pentru locatarii cartierului, instanța consideră că este o lipsa de interes sau intenția de a nu întreprinde nici un demers în sensul celor semnalate de locuitorii zonei respective. Atât situația juridică incertă cât și necesitatea unui plan de situație nu sunt chestiuni care să privească locuitorii zonei respective, care a fost desemnată zonă rezidențială chiar de autoritatea locală. Asemenea chestiuni nu li se pot opune și nu pot constitui justificări rezonabile pentru a nu înlătura o stare care se poate dovedi periculoasă pentru sănătate sau pentru mediu, fie și numai din punct de vedere al imaginii deplorabile.

În ce privește finalizarea construcției strazii Prelungirea Nicolae Grideanu și instalarea unor bariere fonice pentru reducerea zgomotului ambiental provocat de traficul pe calea ferată, instanța a avut pentru aceleași argumente ca și cele expuse anterior, și a dispus obligarea primăriei să supună spre aprobare consiliului local un proiect privind finalizarea constructiei și pentru instalarea unor bariere fonice pentru reducerea zgomotului ambiental. Pentru aceleași rațiuni ca și cele anterioare, că solicitările reclamantului și cele altor persoane afectate de această situație prin împiedicarea accesului facil către locuințele de domiciliu au fost respinse fără a se analiza concret și efectiv posibilitatea de a se schimba regulile de trafic în zona respectivă și fără a se justifica un interes mai presus de cel al locuitorilor afectați, judecătorul de caz a obligat primăria să inițieze demersuri catre instituțiile sau serviciile specializate pentru a analiza oportunitatea ridicării restricției de a vira la stânga în intersecția strazilor Mangaliei și Pandurului observând și nevoile locuitorilor zonei respective. În ce privește toate celelalte solicitări ale lui Florin Radu, respectarea programului de audiențe, respectarea Legii nr. 233/2002 privind soluționarea sesizărilor și petițiilor, obligarea la luarea de măsuri administrative împotriva personalului răspunzător de situația creată prin neîndeplinirea sarcinilor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, instanța a reținut că acestea nu se pot adresa judiciar, pe de o parte întrucât ar conduce la pronunțarea unei hotărâri cu dispoziții generale normative și ar exceda atribuțiilor unei instanțe de judecată, iar pe de altă parte datorită caracterului general sau ambiguu nu pot face obiectul unei cercetări concrete. Aceeași este concluzia și în ce privește modul în care coordonează și asigură funcționarea compartimentelor din cadrul aparatului propriu, întrucât cu privire la personalul din aceste compartimente asigură un control direct și este în măsură să ia orice măsură se impune cu privire la executarea raporturilor de serviciu sau contractuale. Prin urmare, nu se poate dispune prin hotărâre judecătorească, la modul general, abstract să se ia măsuri cu privire la chestiuni care nu sunt individualizate corespunzător ori cu privire la care termenele prevăzute de lege în care se poate acționa au expirat ori există alte impedimente de acest fel, se arată în motivarea deciziei publicată de rolli. Nemulțumit de decizia instanței, Primăria Constanța a efectuat recurs, la Curtea de Apel Constanța, solicitând rejudecarea dosarului. Și, culmea! A câștigat! Curtea de Apel a admis recursul, a casează în parte hotărârea recurată şi a trimid cauza primei instanţe pentru rejudecare. Decizia este definitivă.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Strada rachitasi intre chiliei si mamaia niciodata curatata, intre mamaia si unirii zilnic maturate frunze de colorari cu veste de polaris , pe tronsonu curatat zilnic 3 vile cu ochi de sticla la vedere , pe zona necuratata noroiul de dupa inundatii , asfalt surpat , canalizari infundate , pete de ulei de la cele 5 banci cu angajati clienti sute , masini avariate de idioti bloc ilegat de 5 etaje chistoace tampoane peturi etc lasate de clientii mcdonalds banci si cativa metri mai jos anual asfalt proaspat la lidl la city park etc
2
0
mare rusine, huo
4
0
Urmatoarele alegeri psd se disfinteaza
5
2
da dar pana atunci ne rupe javra asta de primar iar banu dat e bun luat - sigur nu o sa mai pupe primarie insa tocmai de aceea isi face provizii ticalosul si fura tot ce prinde
11
0
Nu trebuie sa fiti suparati pe actuala conducere.Atata pot ei!Iesim la vot si o schimbam!
17
0
Tigari t3 eden
8
0
nu numai ca platim ca primaria sa-si faca treaba ptr care ia taxe si impozite dar suntem si amendati daca nu ii strangem mizeria de de pe domeniul public adica de pe domeniul primariei
10
0
judecatorii dau solutiile comandate de proxenetii lor politici. ca doar politicul i-a facut judecatori.
16
0
Oras si conducere de rahat. Platim curatenia dar trebuie sa obligam primaria prin instanta ??? Unde suntem, in ghetouri ??? Iar judecatorii ce fac , asta e instanta ?????
20
0
Cu alte cuvinte, atat domnul Radu cat si cetatenii orasului au luat-o prin gura. Ne muiesc gunoaiele astea cum vor, daca nici macar o instanta de judecata nu-i poate obliga sa faca ceva pentru oras. Vai de stromeleagul nostru
12
1
Sub acuala conducere este un dezastru total!
22
1
La noi in oras se face curatenie igienizare normalizare cu hotarare judecatoreasca ?! La fel cum s.au facut si cele 3 wc de 150 00 euro tot cu hartii de la judecatorie !? ..... in ce lume traim ?! Made in hotie si machedonie. Sa ne cacam pe voi
25
2

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614