OMD renunță la noul logo al stațiunii Mamaia
OMD renunță la noul logo al stațiunii Mamaia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestVineri, 14 iulie, administrația locală anunța faptul că începând cu această vară, stațiunea Mamaia va fi reprezentată de o nouă identitate de brand. Proiectul includea, pe lângă logo și slogan, care urmau a fi utilizate în mod oficial pentru a identifica destinația, fiind o strategie de repoziționare în piață și o serie de acțiuni menite să îmbunătățească imaginea stațiunii. Sâmbătă, 15 iulie, Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia-Constanța a precizat faptul că va renunța la logo, fiind unul similar cu cel al unui complex rezidențial din Spania.
OMD: Renunțăm la logo-ul propus de agenție. Mamaia nu poate avea un brand turistic similar cu un complex rezidențial din Spania!
„Referitor la similitudinea dintre logo-ul propus pentru promovarea stațiunii Mamaia și alte branduri turistice facem următoarele precizări:
În primul rand, le mulțumim tuturor celor care au sesizat similitudinea. Tocmai din acest motiv am comunicat public forma brandului.
Valoarea logo-ului nu este de 16.000 de euro, ci de 800 de euro, aproximativ 5% din contract. Restul fondurilor sunt alocate către alte produse și servicii. Brandul înseamnă mult mai mult decât exprimarea sa grafică.
OMD nu a efectuat încă nicio plată din acest contract.
Procesul de selecție al logo-ului a cuprins mai multe etape. Am vizualizat mai mult de 9 variante. Am ales una. Din păcate, nu am avut capacitatea necesară de a căuta în diverse surse dacă forma este originală sau nu. Am apelat la profesioniști, tocmai din acest motiv.
Reluăm procesul de selecție al logo-ului, păstrăm cromatica. Vom aproba această decizie în următoarea ședință AGA. Contăm pe sprijinul publicului și al presei, pentru că ne dorim cu toții același lucru: un brand atractiv și original pentru Mamaia.” au transmis reprezentanții Organizației de Management al Destinației (OMD) Mamaia-Constanța.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.3° Constanța 















