REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
11.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Orban: Puteam rămâne complice, să lustruiesc ghetele lui Iohannis

Orban: Puteam rămâne complice, să lustruiesc ghetele lui Iohannis

Victor ROTARU 29 octombrie 2022 | 14:07 641

Liderul partidului Forţa Dreptei Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că putea să rămână complice, să se complacă „în situaţia de lustruitor de ghete a lui Iohannis şi Ciolacu”. Acesta a precizat că este împotriva modului în care guvernează România alianţa dintre Securitate şi nomenclatură de 32 de ani.

Ludovic Orban a fost invitat, sâmbătă, la Liga Aleşilor Locali ai Partidului Mişcarea Populară. Ei i-a felicitat pe aleşii PMP că „încă nu s-au predat”. „Mă bucur că văd o sală atât de plină, atît de vibrantă, cu aleşi locali care încă nu s-au predat. Sunt convins că la uşa dumneavoastră ciocănesc în fiecare săptămână, fie de la PSD, fie de la PNL, oameni care fie vă intimidează, fie vă ameninţă, fie vă promit marea cu sarea numai să vă opriţi din munca dumneavoastră de opoziţie, numai să îngroşaţi rândurile slugilor acestei puteri, care nu are nicio legătură cu interesul României şi care practic a fost construită numai pentru primul trădător al României, Iohannis, şi pentru interesele clientelei politice PSD şi PNL”, a afirmat Ludovic Orban.

El a mai declarat că putea sta liniştit şi să se complace în “situaţia de lustruitor de ghete a lui Iohannis şi Ciolacu”.

„Să ştiţi că şi eu puteam să stau liniştit, să rămân complice, să mă complac în situaţia de lustruitor de ghete a lui Iohannis şi Ciolacu numai că eu, împreună cu oameni de caracter, oameni de dreapta, care nu au fost niciodată slugile PSD şi ale sistemului de putere, am spus nu. Noi suntem împotriva modului în care guvernează România alianţa dintre Securitate şi nomenclatură de treizeci şi doi de ani. Noi suntem oameni liberi, care trăim pe propriile picioare, oameni care vrem binele României, binele fiecărui român. Noi nu ne-am predat şi vă felicit că nici voi nu v-aţi predat şi împreună trebuie să construim o alternativă care să pună cu botul pe labe această mizerie de guvernare şi care să aibă cu adevărat forţa să realizeze pentru România saltul în dezvoltare pe care îl merităm”, a mai afirmat Ludovic Orban, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu le-ai lustruit destul ca sa ajungi prim ministru tradatorule!!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212