REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
11.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Pensionarii plâng după cluburile de lux ale lui Făgădău. Video

Pensionarii plâng după cluburile de lux ale lui Făgădău. Video

Valentina CAMARA 12 octombrie 2022 | 00:00 2544

Pensionarii își doresc să poată ieși la o vorbă și pe timpul iernii, așa cum făceau în trecut. Foarte multe cluburi de pensionari au fost închise, puține dintre acestea rămânând funcționale, însă doar pe timpul verii. Pavilioanele pentru pensionari au fost, în trecut, 12 la număr, apoi au ajuns la 8,  urmând ușor, ușor să le închidă pe rând. Acum, vârstnicii plâng după ele!

Dimineața devreme pensionarii se trezesc cu gândul de a merge la cafea cu prietenii lor pentru a socializa. Pavilioanele pentru pensionari au fost redeschise anul acesta după o perioadă grea în pandemie, unde oamenii nu aveau cum să iasă din casă.

Însă, pensionarii își doresc să aibă un spațiu al lor, unde să stea la o șuetă sau la un joc de table și în sezonul rece.

Într-o plimbare în parc am întâlnit o gașcă frumoasă de pensionari, chiar lângă pavilion. Vârstnicii ne-au declarat că aveau înainte mai multe privilegii, aveau cărți de joc, remi, chiar și televizoare. Astăzi, suspină după ele. În alt pavilion găsit  o femeie care are grija de spațiu, tremurând de frig și îmbrăcată cu 2, 3 straturi de haine. Lângă ea, se încălzea un pensionar la un pahar de ceai.  Și el ne-a spus că-i duce dorul clubul de altă dată. O amintire pe care vrea să o reînvie.

Video:

Pavilionul din Tomis 2

Și în parcul din Tomis 2 pensionarii stăteau la șuetă, afară, în aer liber. Unul dintre ei ne-a declarat că se trezește dimineața, mănâncă și vine la pavilion pentru socializare, pentru a juca șah, cărți și se pune în temă cu cele mai noi știri din zonă. Când va veni frigul, nu știe ce va face.

Reprezentanții primăriei spun că ”deocamdată nu sunt fonduri pentru întreținerea peste iarnă” a cluburilor pentru pensionari.

Video:

Pavilionul de la gară

Și la pavilionul din parcul de la Gară, pensionarii s-au strâns să își desfășoare activitățile zilnice, aici primarul Constanței a promis că vor începe lucrări de modernizare în primăvara anului 2023, rămâne de văzut ce se va întâmpla.

Video:

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Jivinele astea de pensionari au ingropat orasul odata cu ei. Vesnic flamanzi si nesatui, totul numai pentru ei, sunt de-o rapacitate incredibila. Se declara crestini, dar se sfasie intre ei pe-o sacosa cu pomana.
1
4
Sa trimiti pe mata si pe tactu sa scializeze in cimitir ,dobitoculePt joi
4
1
Sunt pensionari si pensionari,sunt si oameni cu minte la cap care inteleg ca acum cu preturile astea numai merge totul moca si ar fi deacord sa imparta pretul la curent si caldura intre ei multuminduse cu spatiul dat gratis de primarie,mai sunt si celalti mocagii cu gura mare care au impresia ca lor li se cuvine tot,ei uite mai batraneilor ca acum utilitatile numai sunt ca pe vremea lui Mazare sau Fagadau acum romani traiesc vremuri grele si cei care muncesc nu doar domniile voastre pensionari astia mereu nemultumiti si cu gura mare;Apropo preturile la utilitati pe timpul fostilor primari nu erau mai mici pentru ca fosti primari erau ei gospodari ci pentru ca pe timpul ala in Europa erau alte preturi nu doar in Romania sau Constanta.
3
2
N ai invatat inca respect pt cei in varsta. E ok, mai are viata timp sa dea cu tine de pamant
6
0
Constanta NU este oras azil, vrem parcuri, scoli, gradinite , parcari ! Toti platim taxe si impozite, nu doar pensionarii! Cei drept, copii nu voteaza.
1
4
Dar pensionari au deja locul lor asigurat , și pot sa socializeze, locul lor este la cimitir , faceți locuri de joaca pentru copii , lasati carcasele !
3
8
Sa socializeze pe tancurile și blindate lui Macron, ca tot suntem singurii din lume care dam din banii noștri casa, masa și distracții ! Asta nu e BIR ???
0
6
Nu-s ale lui Fagadau, Mazare le-a infiintat...
3
1
Sa faca voluntariat sa vezi cum nu se mai plictisesc ...Comunistii
3
10
Dar pensionari au deja locul lor asigurat , și pot sa socializeze, locul lor este la cimitir , faceți locuri de joaca pentru copii , lasati carcasele !
1
12
ideea unor cluburi private de pensionari cu abonament sau taxa lunara este f buna . locatiile sa fie civilizate si cu dotare adecvata cu sala de citit , cu biliard , bar non alcoolic , cu mese de sah , table etc . sunt zei de spatii lasate in paragina in toate cartierele orasului .
14
2
Cluburile de lux de pensionari? Sa imi bag p**a in mortii vostri celor de la replica! Sa ma pis pe mormantul vostru! Adica se lefaiau pensionarii? Asta ziceti? Niste trantori nu? Sa muriti in chinuri jigodiilor ce sunteti! m**e replica m**e chitac!!!
16
11
Peste tot chiria și întreținerea cluburilor de pensionari se face prin contribuție (donații, "abonamente individuale" - toate private), nu prin pomana de la stat. In Rromanica cluburile sportive și "bisericesti" sunt ținute de "prostii plătitori de biruri", iar "castigurile" utilizatorilor se baga în buzunarul propriu!!
12
7
In Austria exista cluburi de pensionari de ce nu se poate si la Romania??
10
14

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212