REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.9° Constanța Vin., 30 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7628
12.9° Constanța Vineri, 30 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7628
 

Percheziţii la angajaţi ai unei societăţi comerciale şi complici ai acestora, suspectaţi de furt din aeronavele unei companii aeriene

Percheziţii la angajaţi ai unei societăţi comerciale şi complici ai acestora, suspectaţi de furt din aeronavele unei companii aeriene

Robert NENCIU 30 iulie 2026 | 08:00 1019

Poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi şi ai Serviciului de Poliţie Transporturi Aeriene „Henri Coandă” desfăşoară joi dimineaţă percheziţii la angajaţi ai unei societăţi comerciale şi complici ai acestora, suspectaţi de furt de parfumuri, ceasuri, mâncare, accesorii, produse personalizate şi alte bunuri, precum şi a încasărilor rezultate din vânzarea acestora, din aeronavele unei companii aeriene. Până la acest moment, prejudiciul este de aproximativ 800.000 de euro. 16 persoane vor fi duse la audieri.

Perchezitii la angajati ai unei societati comerciale si complici ai acestora, suspectati de furt din aeronavele unei companii aeriene

”Poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi şi ai Serviciului de Poliţie Transporturi Aeriene „Henri Coandă”, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, pun în aplicare 12 mandate de percheziţie domiciliară şi 16 mandate de aducere, în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova, într-o cauză privind săvârşirea mai multor fapte de furt calificat, din aeronave”, anunţă IGPR.

Conform sursei citate, au loc cercetări cu privire la activitatea infracţională a 16 persoane, angajaţi ai unei societăţi comerciale şi complici ai acestora, care, în perioada aprilie 2023 - prezent, ar fi sustras diferite produse de catering şi boutique - parfumuri, ceasuri, mâncare, accesorii, produse personalizate şi alte bunuri -  comercializate pe parcursul zborurilor efectuate de către o companie aeriană, precum şi încasările provenite din vânzarea acestora.

 Până la acest moment, prejudiciul este de aproximativ 800.000 de euro. Persoanele vizate vor fi duse la audieri la sediul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, potrivit news.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
N-are voie să mănânce și gura lor ceva ? Doar aia de sus ? Nu e dreptate
1
0
Astia furau si inainte si dupa revolutie, tot ce se putea, de la produse shop la mancare.
1
1