REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Persoanele cu dizabilități riscă să-și piardă locurile de muncă, și așa puține!

Persoanele cu dizabilități riscă să-și piardă locurile de muncă, și așa puține!

Replica API 24 august 2017 | 00:00 264

„Nu știu de unde să mai scoată bani pentru pensiile lor speciale și au ajuns să ia și puținul pe care îl au persoanele cu dizabilități” – aceasta este reacția multor dintre cei care se preocupă de soarta persoanelor cu dizabilități din țara noastră, după ce mai marii de la Ministerul Muncii au modificat legislația privind unitățile protejate, unde lucrează cei cu care soarta a fost vitregă. Prin schimbările aduse legii, persoanele cu dizabilități riscă să rămână fără locurile de muncă, și așa puține, pe care le au!

Pentru o persoană cu dizabilități, să lucreze, este lucru mare! Pe de o parte, din cauza deficiențelor fizice sau psihice, pe de altă parte, din cauza solicitărilor de pe piața forței de muncă. În economia de piață, dacă vrei să ai succes, trebuie să ai producție multă, rapiditate, eficiență etc. Cerințe care, așa cum ne-au spus și cei care lucrează îndeaproape cu persoanele cu dizabilități, sunt, în unele cazuri, mai greu de îndeplinit de către cei cu care soarta a fost vitregă.

Dar și acești oameni trebuie să aibă șansa să fie integrați în societate, să aibă o calificare, un loc de muncă, șansa de a fi, până la urmă, independent. Drept pentru care, și în țara noastră, așa cum se practică și peste hotare, există așa numitele unități protejate, unde persoanele cu dizabilități găsesc condițiile pentru a putea munci.

Cele mai recente modificări legislative vor pune, însă, lacătul pe aceste unități protejate, se tem militanții din domeniu. Până în prezent, Legea 448/2006, ce reglementează activitatea acestor unități, prevedea că persoanele juridice sau organizațiile care au peste 50 de angajați au obligația de a angaja persoane cu handicap, într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.

Cei care nu angajau persoane cu dizabilități, erau obligați, prin lege, fie să vireze lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe economie, înmulțit cu numărul de locuri în care nu au angajat persoane cu handicap, fie să achiziționeze produse sau servicii realizate de unitățile protejate, în valoare de suma datorată la bugetul de stat. Era o metodă, ne-au precizat reprezentanții unităților protejate, de a le asigura persoanelor cu dizabilități un loc de muncă. „Ei cumpărau de la noi produse sau servicii în valoare de o anumită sumă, iar noi puteam, în continuare, să asigurăm funcționarea unităților protejate, oferind locuri de muncă acestor persoane”.

Câți afaceriști se vor înghesui să angajeze o persoană cu dizabilități?

De la 1 septembrie, însă, lucrurile se vor schimba. „Prin modificările aduse, au scos obligativitatea de a achiziționa bunuri sau servicii de la unitățile protejate, ci obligă firmele să vireze către bugetul de stat sumele reprezentând numărul locurilor de muncă pe care nu au angajat persoane cu dizabilități. Și nu 50% din salariul de bază minim brut, cum era până acum, ci în întregime”, a afirmat Mihaela Munteanu, reprezentant al Fundației Alături de Voi.

Pentru unitățile care oferă locuri de muncă persoanelor cu dizabilități, această măsură poate însemna să pună lacătul pe uși. „Ce putem să facem noi, cu aproximativ 30% dintre angajați fiind persoane cu dizabilități, fața în față cu concurența? Noi nu avem cum să fim competitivi pe piață. De la minister mi s-a spus că modificarea legislativă este dată pentru a dinamiza angajarea persoanelor cu dizabilități.

Dar, trebuie să fim sinceri, dacă firmele doreau să le angajeze, le angajau și până acum. Munca cu persoanele cu handicap nu este ușoară. Sunt învățați meserie la locul de muncă, au nevoie de asistenți sociali, au traume pe care trebuie să le depășească. În unitățile protejate nu poate fi vorba despre producție precum la concurență. Apoi, pentru a angaja persoane cu dizabilități trebuie să îndeplinești anumite condiții. Nici în instituțiile publice, în primării, de exemplu, nu sunt create condițiile pentru a avea angajate astfel de persoane! Prin această măsură, persoanele cu dizabilități vor rămâne pe dinafară!”, ne-a mai declarat Mihaela Munteanu.

Marți după-amiază, aproximativ 200 de persoane cu dizabilități din întreaga țară au protestat în fața Ministerului Muncii împotriva introducerii OUG 60/2017. Puțini, s-ar putea spune. Dar ținând cont de faptul că, la nivelul țării, lucrează doar 2000 de persoane cu dizabilități, iar transportul în comun din țara noastră nu este accesibilizat pentru ele, putem spune că au fost chiar multe!

„A venit la protest și o familie de nevăzători. Sunt tineri, ambii sunt nevăzători și au și un copil, fără dizabilitate. Și-au luat acum un apartament prin Prima Casă. Ei riscă să rămână fără locul de muncă, fără casă, cum își mai crește copilul? L-au întrebat lucrul acesta și pe ministrul Dialogului Social. Nu au primit niciun răspuns...”, a mai mărturisit reprezentantul Fundației ADV.

La Constanța, 23 de unități protejate sunt în pericol să se închidă

În județul Constanța sunt, în prezent, înregistrate 23 de unități protejate. Nu au mulți angajați cu dizabilități, fiecare unitate are câte doi sau trei, rar găsești mai mulți. Cu toții însă, se luptă pentru locurile lor de muncă. Fie că sunt nevăzători, fie că au probleme locomotorii sau psihice, încearcă să creeze ceva cu mâinile și imaginația lor. Unii meșteșugăresc, alții creează pagini web sau repară calculatoare. Șefii lor recunosc, însă, că nu au aceeași rapiditate precum un angajat fără probleme medicale, așa că, ce șansă au ei, fără măsurile speciale de protecție, precum obligarea firmelor de a achiziționa produse confecționate de ei?

„Fetele mele, căci așa le spun eu, au probleme medicale, tremură din toate încheieturile. Cine se va înghesui să le angajeze pe ele, după cum spun cei de la minister că legea a fost schimbată pentru a determina mai multe firme să angajeze persoane cu dizabilități? Noi nu vom pune lacătul pe ușă, nu putem să facem asta, ne vom zbate mai mult, să le asigurăm salariile. Dar guvernanții ne pun numai piedici!”, ne-a declarat reprezentanta unei unități protejate din Constanța, care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Cristian Peciu, reprezentantul Atelierului IT din cadrul Atelierului Noul Val, unde lucrează trei persoane cu dizabilități, spune că se confruntă cu același risc, de a fi nevoit să închidă atelierul, din cauza schimbărilor legii. „Procedura de acreditare a unității protejate a fost extrem de greoaie, am făcut-o pentru a da o șansă persoanelor cu dizabilități. Acum riscăm să închidem, nu va mai avea rost să o numim unitate protejată!”, ne-a declarat constănțeanul.

În astfel de unități sunt persoane cu dizabilități care lucrează și de zece ani, alții care și-au căutat ani de zile un loc de muncă, în domenii unde nu le-au fost închise toate ușile în nas. După 1 septembrie, riscă să își piardă salariile, iar indemnizațiile de handicap, ridicol de mici, să le rămână singura sursă de subzistență.

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
S,a cam abuzat de facilitatile fiscale de catre unitatile protejate, nu manipuliti boboru nu e broszt!
0
0
SINT O PERSOANA CU HANDICAP SI PINA NU DEMULT AM LUCRAT INTR-O UNITATE PROTEJATA.ACU DECIND ASTIA DE LA GUVERN AU ZIS CA NU II OK AM RAMAS PE DRUM FAR MUNCA.MA GINDESC POATE VIN MAMELE ALORA CARE AU HOT INCHIDERA UNIT PROT SA I-MI ADUCA DE PLATIT DARI SI BINENTELES DE MINCARE.NU NU MAI VB DE MEDICAMENTE.JAPITELOR.
3
1
smecher de constanta , tu habar nu ai despre subiect ,daca ai avea un pic de creier ,puteai sa vezi ca persoanele respective de la miting au fost folosite , mintite . nu spun ca guvernul actual este bun ,dar cred ca incearca sa limiteze ,sa nu mai fie folosite persoane cu dizabilitati pe post de paravan pentru inbogatirea lor..
1
0
toti smenarii aveau firme protejate ca sa dea taepa statului, de ce nu ati protestat cand ati vazut ca aceasta facilitate este deturnata si folosita in alte scopuri asa cum s-a facut si cu alocatiile pentru copii...
2
1
Mergeti oameni buni la Bucuresti,intrati peste ei in parlament,scoatetii in piata,si spinzurati-ii,asta merita putorile CA neau furat si aerul PE care il respiram,nu ajunge CA ne omoara PE noi ,astia,Mai sanatosi,acum vor sa omoare si cei cu care viata a fost deja crunta,nu au frica de Dumnezeu,vor numai ei sa traiasca,atit,dragnea trebuie eliminat,urgent,Pina nu ne omoara el de tot,o sa arda de viu,satana
4
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614