rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

PMP - Băsescu: Theodor Paleologu, propus pentru candidatura la funcţia de preşedinte al României

Theodor Paleologu

Theodor Paleologu este propunerea pentru candidatura la prezidenţiale din partea Partidului Mişcarea Populară, pe care preşedintele de onoare al PMP, europarlamentarul Traian Băsescu, a făcut-o duminică la Colegiul Naţional al formaţiunii.

De asemenea, Băsescu l-a propus pentru funcţia de purtător de cuvânt al partidului şi al campaniei electorale a PMP pe Mihai Neamţu.

"După cercetări şi analize, am ajuns la concluzia că trebuie să vă fac astăzi două propuneri: pe Theodor Paleologu pentru candidatura la funcţia de preşedinte al României şi pe Mihai Neamţu pentru funcţia de purtător de cuvânt al partidului şi al campaniei electorale", a precizat Băsescu.

Acesta a adăugat că preşedintele PMP, Eugen Tomac, se va ocupa de conducerea campaniei prezidenţiale.

"Conducerea campaniei şi-o va asuma preşedintele partidului. Având în vedere că nu candidează, este primul responsabil de funcţionarea partidului în campanie şi de mobilizarea partidului", a spus Băsescu.

Potrivit acestuia, Theodor Paleologu este "unul dintre puţinii absolvenţi ai Universităţii de la Sorbona, secţia Filozofie, dar oricum absolvent de mare universitate internaţională, care ar vrea să devină preşedinte al României".

"Prin această revenire a o parte dintre intelectuali către partid văd construcţia viitoare. Ar trebui să ne angajăm la a fi un partid de 10% în 2020 şi un partid care să crească spre 25-30% în 2024. Dar această construcţie trebuie consecvent urmărită şi susţinută. Dacă noi am mers în campania de europarlamentare pe construcţia europeană, acest element nu va lipsi din campania prezidenţială. Va trebui să fie un program care să evite înjurăturile specifice politicii româneşti, va trebui să fie un program care să dea o viziune despre România viitoare", a subliniat Băsescu. AGERPRES

luni, 26 august 2019530
Comentarii

14Base bate campii(26 aug 16:14)
N-am nimic, ba chiar il apreciez pe Paleologul si l-asi fi votat, dar nu ca si propunere a lui Base! Nu. Ma uit acu la Base si nu pot sa cred cum o ridica-n slavi pe koarda psd Dana Garbovan sa preia MJ! Bai esti cu capul! Turgescu, Tomac voi mai vreti sa ramana-n viata PMP??? Sustineti si voi nimicnicia lui Base!?!
04Escu(26 aug 09:12)
Ma nea Traiane mai bine il propuneai pe R.Turcescu ala macar e colonel sau l-ai facut si pe asta general,cum ii spuneai odata cuiva"auzi ma se pare ca tu ai uitat cine te-a facut general".
05Jiji(26 aug 07:58)
Papusa pe sarmele trase de chiorete pentru a duce si mai adanc tara asta in rahat
08,,,,,,,,,,,,(25 aug 14:31)
Alta panarama de om ,fata de bideu.
08Dan(25 aug 13:46)
Alti nenorociti cu piratul in frunte. MUIIIIEEEEeeee la toti, absolut toti inregimentati in vreun partid politic. Indiferent cat e de destept, de cunoscut, de simpatizat. Partidele au adus tara unde este in cele mai murdare interese personale din istoria tarii de pana azi
mai mult...Politică
23 sep 00:43PoliticăCătălin Ivan şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale; ADN înseamnă alternativă la actuala clasă politică

Fostul europarlamentar social-democrat Cătălin Ivan şi-a depus, duminică, la Biroul Electoral Central, candidatura...383

23 sep 00:43PoliticăFifor: Din cauza blocajelor preşedintelui, România investeşte mai puţin, absoarbe mai puţini bani europeni298
23 sep 00:39PoliticăViorel Cataramă nu se lasă, după ce i-a fost respinsă candidatura: intră în joc Curtea Constituțională396
23 sep 00:35PoliticăLiviu Pleșoianu, anunț în creierii nopții: NU își depune candidatura pentru alegerile prezidențiale

Deputatul PSD, Liviu Pleșoianu, care dorea să candideze independent la pezidențiale anunță că nu a reușit să...652

23 sep 00:35PoliticăElena Udrea își adună forțele: O să fie o surpriză ce voi face în continuare954
23 sep 00:34PoliticăForțele pro-Guvern și alianța anti-PSD se ciocnesc pe 'ruinele' ALDE: Harta teatrului de război la moțiunea de cenzură667
23 sep 00:34PoliticăPalaz spune că n-a aflat despre verdictul în cazul lui Băsescu; e în concediu!

Judecătorii Curții de Apel București au dat vineri un verdict prin care au confirmat rezoluția CNSAS că Traian...545

23 sep 00:33PoliticăViorica Dăncilă le răspunde celor care o critică pentru numirea unui jurnalist în fruntea PSD Cluj524
23 sep 00:33PoliticăViorel Ionescu, primarul din Hârșova, despre președintele executiv al Asociației Orașelor din România: AOR este apolitică, nu este SC CHIRIȚĂ SRL754
23 sep 00:32PoliticăMircea Diaconu și-a depus candidatura la prezidențiale: Cum a explicat absența lui Tăriceanu și a lui Ponta

Candidatul independent Mircea Diaconu şi-a depus, sâmbătă, candidatura la alegerile prezidenţiale, el afirmând la...576

21 sep 15:27PoliticăDupă ce a primit sentința că a colaborat cu Securitatea, Băsescu a ieșit să petreacă, la botezul fiicei Elenei Udrea1099
21 sep 15:22PoliticăSărbătoarea Tradițiilor și Meșteșugurilor Dobrogene, la Pavilionul Expozițional Constanța1515
Vremea
19.9°19.9° - 20.9° luni, 23 septembrie 2019
ConstantaUmiditate: 42%
Vânt: 3.98 m/s
Presiune: 1016.58 milibari

Loto
6/49172024252729
5/40192530354012
joker101723262914
Horoscop
mai mult...SPSportRT
23 sep 22:33SportFCSB și CFR Cluj s-au anihilat reciproc și au remizat, 0-0

FCSB și CFR Cluj au remizat în derby-ul etapei a 10-a din Liga 1, scor 0-0, după un meci în care cele mai bune două...175

23 sep 18:26SportWeekend fabulos pentru antrenorii români din străinătate

Cosmin Olăroiu, Ladislau Boloni, Răzvan Lucescu, Daniel Isăilă și Marius Șumudică au obținut victorii pe linie...294

23 sep 00:00SportJaponeza Naomi Osaka a cucerit trofeul la Osaka

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, locul 4 în ierarhia internaţională, principala favorită, a câştigat...226

23 sep 00:00SportRugby: Italia s-a impus lejer în faţa Namibiei, la Cupa Mondială 2019

Naţionala de rugby a Italiei a câştigat duminică meciul cu Namibia, din grupa B a Cupei Mondiale 2019 din Japonia,...177

Local
23 sep 23:58LocalActivități sportive, bucurie și mișcare pe bulevardul Tomis! VIDEO!

Bulevardul Tomis pietonal, pentru o zi! Constanța s-a angrenat în activitatea desfășurată de Primăria Constanța,...879

23 sep 00:40LocalUn record și o premieră pentru România pe Plaja Modern, de Ziua Păcii

La inițiativa JCI (Junior Chamber International) Constanța, pe 21 septembrie, de Ziua Internațională a Păcii, peste...690

23 sep 00:39LocalAutoutilitară căzută în canal, la Movilița

Duminică dimineață, în jurul orei 06.30, salvatorii de la Detasamentul Urziceni au fost alertați pentru a interveni...431

23 sep 00:36LocalPieton lovit de mașină pe strada Unirii

Medicii constănțeni au fost solicitați să intervină duminică, 22 septembrie, pe strada Unirii, în urma unui...880

23 sep 00:33LocalSpirit civic: pompierii constănțeni au participat la o acțiune de igienizare a orașului

Pompierii constănțeni au lăsat, preț de câteva ore, lupta cu focul, s-au echipat cu saci și mănuși și,...496

23 sep 00:44LocalIncendiu la Gârliciu. O casă și un adăpost de animale, cuprinse de flăcări

Panică la Gârliciu sâmbătă, 21 septembrie, după ce a izbucnit un incendiu la o casă și un adăpost de animale pe...498

23 sep 00:45LocalDeblocare de ușă în Medgidia: persoană găsită MOARTĂ

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, sâmbătă, 21 septembri, pe strada Ecaterina...1869

23 sep 00:47LocalInfracțiuni economice, depistate de polițiști

În perioada 14 – 20 septembrie a.c., polițiștii de investigare a criminalităţii economice au efectuat 42 de...663

23 sep 00:47Local18 persoane predate între România și state membre U.E.

Poliţiştii români au desfășurat, în ultima săptămână, misiuni, în state membre ale Uniunii Europene, pentru...468

23 sep 00:07LocalIndisponibilitatea Unității 1 de la Cernavodă se prelungește până marți. Prețurile spot la electricitate au ajuns la cer

Indisponibilitatea unității 1 a centralei nucleare se prelungește până marți dimineață, lucru care ține sus...1723

Monden
23 sep 00:00MondenMunti, uriaşul de la "Chefi la cuţite", a ajuns de nerecunoscut după ce a slăbit aproape 100 de kilograme

Câştigătorul sezonului 6 Chefi la cuţite este de nerecunoscut după ce a reuşit să ajungă de la 170 de kilograme...287

23 sep 00:00MondenAlexandru Darie a fost înmormântat în lacrimile fostei soţii şi ale actorilor care l-au iubit

Durere apăsătoare şi lacrimi amare duminică la înmormântarea lui Alexandru Darie. Regizorul s-a stins din viaţă,...265

23 sep 00:00MondenPictoriţa Mariana Calfa a venit cu un cocoş la iUmor. Cheloo i-a ascultat uimit povestea

Mariana Calfa are o adevărată grădină zooligică la castelul de pe malul Lacului Fundeni, în care stă, iar vineri...176

23 sep 00:42MondenFiica lui Gigi Becali se mărită. Latifundiarul din Pipera, mândru de viitorul ginere: „E dintr-o familie avută”

Fiica cea mare a lui Gigi Becali, Teodora, face nuntă mare luna viitoare, în octombrie. La eveniment ar urma să...432

23 sep 00:00MondenCum arată fiul rebel al lui Nicholas Cage după ce a învins "demonii" alcoolului

Nicolas Cage își promovează noul film, „Running with the Devil”, iar la premiera din Los Angeles, de pe 16...243

23 sep 00:00MondenCum arată Stallone la 37 de ani de la lansarea filmului „Rambo”

Sylvester Stallone se ţine incredibil de bine la cei 73 de ani ai săi. După o carieră de 40 de ani de supererou,...211

23 sep 00:00MondenDouă poze din şedinţa foto realizată de Marilyn Monroe pentru Look Magazine, scoase la licitaţie

Casa Christie's va scoate la licitaţie la 29 octombrie, la New York, două poze din legendara şedinţă foto...168

23 sep 00:00MondenLogoul Batman, proiectat pe mai multe clădiri din lume cu ocazia aniversării a 80 de ani de la crearea personajului

Simbolul supereroului Batman a fost proiectat sâmbătă pe mai multe clădiri din lume pentru a celebra 80 de ani de la...143

23 sep 00:00MondenTaylor Swift şi-a anulat concertul din cadrul unei competiţii hipice australiene

Vedeta pop americană Taylor Swift şi-a anulat concertul programat în cadrul Melbourne Cup, o cursă hipică vizită...148

23 sep 00:00MondenPremiu de 1.300 de dolari pentru cel care vizionează, înainte de Halloween, 13 filme după Stephen King

Un concurs oferă în SUA un premiu de 1.300 dolari persoanei care va putea să vizioneze înainte de Halloween...140

Mapamond
23 sep 00:00MapamondJuncker: Brexit-ul este un moment tragic pentru Europa

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, prevăzută la 31 octombrie, "este un moment tragic pentru Europa", a...158

23 sep 00:00MapamondRepublica Moldova: Numele beneficiarilor furtului miliardului care apar în raportul Kroll

Membrii Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor devalizării sistemului bancar al Republicii Moldova şi...176

23 sep 00:00MapamondONU - Adunarea Generală: Trump va avea o mulţime de întâlniri individuale cu lideri mondiali

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, va avea trei zile pline la New York săptămâna viitoare, când va reveni...140

23 sep 00:00MapamondMalta: Familia jurnalistei Daphne Caruana Galizia denunţă componenţa comisiei de anchetă independente

Familia jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia asasinate în 2017 a criticat componenţa comisiei de anchetă, în...150

23 sep 00:00MapamondPartidul Laburist ar rezolva Brexitul în şase luni

Un guvern condus de Partidul Laburist, principala formaţiune de opoziţie din Marea Britanie, va asigura un acord...156

23 sep 17:38MapamondSUA: Democratul Joe Biden îi cere preşedintelui Trump să dezvăluie conţinutul unei conversaţii telefonice controversate

Favoritul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, Joe Biden, a solicitat ca Donald Trump să facă publică...148

23 sep 00:00MapamondGuvernator bancă centrală: Noile sancţiuni americane demonstrează că Washingtonul nu deţine nicio pârghie asupra Iranului

Guvernatorul Băncii centrale iraniene Abdolnasser Hemmati a afirmat că noile sancţiuni americane impuse instituţiei...149

23 sep 00:00MapamondIsraelul este o ţară rusofonă, consideră preşedintele rus Vladimir Putin

Rusia consideră Israelul drept o ţară rusofonă, a afirmat preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul unui discurs...151

23 sep 00:00MapamondCâteva mii de persoane au manifestat la Berna contra introducerii tehnologiei 5G

Câteva mii de persoane au manifestat sâmbătă în capitala Elveţiei, Berna, pentru a-şi exprima opoziţia faţă de...152

23 sep 00:00MapamondCel mai bătrân supravieţuitor austriac al Holocaustului a murit la vârsta de 106 ani

Cel mai bătrân supravieţuitor austriac al lagărelor morţii, Marko Feingold, a murit joi la vârsta de 106 ani, a...164

Sănătate
20 sep 15:18SănătateSalam și crenvurşti de la Lidl, inclusiv Constanța, PLINI de ADITIVI ALIMENTARI!

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România - APC România),...6576

16 sep 00:59SănătateCorpul de Control al ministrului Sorina Pintea face verificări la Spitalul Județean Constanța

Corpul de Control al ministrului Sănătății se află la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Conform surselor...2863

12 sep 01:00SănătateTulcea: Patru cazuri de West Nile, confirmate în judeţ

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Tulcea a înregistrat, de la începutul sezonului cald, patru cazuri de infecţie...952

5 sep 00:43SănătatePintea: 90% dintre rapoartele realizate în urma controalelor la unităţi medicale - depuse la Parchet sau DNA

Aproape toate rapoartele realizate în urma controalelor efectuate la unităţi medicale au fost depuse la Parchet sau...902

5 sep 00:44SănătateAutoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate și-a început activitatea la Constanța. VIDEO!

Oficiul Teritorial Sud-Est al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (A.N.M.C.S), cu...1197

29 aug 00:53SănătateINSP: 19 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Nouăsprezece cazuri de infecţie cu virusul West Nile s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 28 august, potrivit unei...978

27 aug 00:00SănătateSARCINA în perioadă NEPOTRIVITĂ: Cât de mult contează VÂRSTA la care rămâi ÎNSĂRCINATĂ?

Primul lucru la care ne gândim când vine vorba să avem un copil este perioada în care acesta va apărea. Ne gândim...1494

22 aug 00:00SănătateSorina Pintea vrea o lege care există deja: să dea posibilitatea psihiatrilor să interneze nevoluntar bolnavii periculoși

Ministrul Sănătății , Sorina Pintea, intenționează să modifice legea în domeniul psihiatriei, propunerile...1135

20 aug 01:14SănătateAroape 2000 de pacienți investigați UPU Constanța în minivacanța de Sfânta Maria

Aproape 2000 de persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență...1122

8 aug 02:33SănătateINSP: 7 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Numărul persoanelor care au fost infectate cu virusul West Nile de la începutul perioadei de raportări (3 iunie) a...1344