Polițiștii locali au ajuns să scotocească în gunoaie, pentru a prinde contravenienții
Polițiștii locali au ajuns să scotocească în gunoaie, pentru a prinde contravenienții
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPoliția Locală a reprezentat, încă de la înființare, ruda mai săracă a Poliției Naționale. Cu atribuții mult mai puține și aparținând în general de primăriile localităților, polițiștii locali au făcut, mai mereu, treburile murdare. Ei bine, doi polițiști locali din Constanța au fost surprinși făcând treburile murdare... la propriu. Aceștia, aflați în Stațiunea Mamaia, scotoceau prin pubele de gunoi și prin sacii din jurul lor. Potrivit informaților noastre, aceștia căutau bonuri fiscale pentru ca firma care aruncase gunoiul să poată fi sancționată.
Brațul lung al legii se pare că ajunge peste tot. Astfel se explică prezența a doi polițiști locali, în Stațiunea Mamaia, căutând prin sacii de gunoi aruncați de cine știe ce operator comercial. Potrivit informațiilor noastre, este singurul mod prin care operatorii economici, care își aruncă gunoaiele pe unde apucă, pot fi trași la răspundere. Polițiștii încercau, probabil, să găsească un bon fiscal, pe care să fie trecute datele de identificare ale operatorului economic, și apoi să treacă la amendarea lui.
Ce atribuții au polițiștii locali
În general, polițiștii locali au atribuții de a menţine ordinea şi liniştea publică în zonele şi locurile stabilite prin planul de ordine şi siguranţă publică al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, aprobat în condiţiile legii. Tot ei aplică sancțiuni cerșetorilor, menține ordinea publică în jurul școlilor, constată contravenții și aplică sancțiuni.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
8.4° Constanța 

.jpg_t.jpg)




.jpeg_t.jpeg)








.jpg_t.jpg)