Președintele german Steinmeier le-a adus un omagiu victimelor atacului rasist din 2016 de la Munchen
Președintele german Steinmeier le-a adus un omagiu victimelor atacului rasist din 2016 de la Munchen
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreședintele german Frank-Walter Steinmeier a adus miercuri un omagiu celor nouă victime ale unui atac rasist comis într-un centru comercial din Munchen în urmă cu 10 ani, informează dpa.
Foto: (c) Fariha Farooqui / REUTERS
Într-un discurs emoționant susținut miercuri la Munchen, Steinmeier a condamnat ferm rasismul și antisemitismul, precum și orice categorisire a oamenilor bazată exclusiv pe originea lor.
''Să înțelegem, în sfârșit, acest lucru: nu doar anumite persoane au un istoric de migrație, ci întreaga noastră țară. Germania este o țară cu un trecut de migrație. Asta este ceea ce ne definește'', a spus Steinmeier.
Pe 22 iulie 2016, un tânăr de 18 ani a împușcat mortal opt adolescenți și o femeie adultă la centrul comercial Olympia din Munchen, persoane care corespundeau stereotipurilor sale rasiste. Multe alte persoane au fost rănite. Încolțit de polițiști, peste circa două ore și jumătate, tânărul s-a sinucis.
''Acest act rasist nu afectează doar victimele și familiile sau prietenii acestora, nu doar orașul Munchen sau Statul Liber Bavaria; el afectează întreaga noastră țară și ne privește pe toți cei care trăim aici'', a subliniat miercuri șeful statului.
Ura și intenția distructivă ale autorului au fost îndreptate împotriva unor oameni pe care îi considera inferiori, cărora le contesta dreptul la viață.
''Cunoaștem această ideologie. De-a lungul istoriei, germanii au ucis milioane de oameni în numele acestei ideologii'', a amintit președintele.
''Nu trebuie să acceptăm niciodată ca o astfel de mentalitate să prindă din nou rădăcini în țara noastră. Nici în rândul celor care trăiesc aici de generații, nici în rândul celor care au imigrat mai recent'', a avertizat el.
''Antisemitismul și rasismul nu trebuie să-și găsească locul în societatea noastră. Este datoria noastră, a tuturor, să ne asigurăm de acest lucru'', a insistat Steinmeier, citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
20.1° Constanța .jpg_t.jpg)











