Primăria Constanța anunță noi reguli de circulație pe aleea Hortensiei din cartierul Tomis Nord
Primăria Constanța anunță noi reguli de circulație pe aleea Hortensiei din cartierul Tomis Nord
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestNevoia de fluidizare a zonei a determinat Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, să ia decizia instituirii regimului de sens unic pe aleea Hortensiei din cartierul Tomis Nord. De astăzi, circulația autovehiculelor este permisă dinspre strada Dispensarului spre bulevardul Aurel Vlaicu.
Odată cu implementarea acestei măsuri, vor fi create noi locuri de parcare și va fi asigurată o mai bună fluență a traficului.
_(3).jpeg)
Lucrările de resistematizare rutieră vin în completarea celor de reabilitare. Pe aleea Hortensiei au fost modernizate trotuarele, carosabilul și aleile de acces către blocuri, iar locurile de parcare au fost reconfigurate, numărul acestora fiind suplimentat.
_(3).jpeg)
Precizăm că proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost avizat favorabil de Comisia de Circulație și Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier, fiind realizat la cererea locuitorilor din zonă și în urma consultărilor cu aceștia.
În contextul noii reglementări, rugăm conducătorii auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.3° Constanța .jpg_t.jpg)




.jpeg_t.jpeg)





