REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Primăria Constanța curăță și toaletează copacii în fiecare cartier al orașului

Primăria Constanța curăță și toaletează copacii în fiecare cartier al orașului

Deria ISLEAM 6 noiembrie 2024 | 12:55 1063

Se curăță și se toaletează copacii din Constanța. Echipele acționează etapizat, în fiecare cartier al orașului. Zilele acestea intervin în Tomis II și Tomis Nord. Lucrările de toaletare/corecție a arborilor se realizează, conform Legii nr. 24 din 15 ianuarie 2007 (republicată) privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, în perioada de repaus vegetativ pentru a nu produce uscarea arborilor. Perioada de repaus vegetativ începe cu luna octombrie sau noiembrie până în martie sau aprilie în funcție de momentul intrării în vegetație pentru fiecare specie în parte.

Primaria Constanta curata si toaleteaza copacii in fiecare cartier al orasului

După ce sunt efectuate tăierile, arborii sunt badijonați cu vopsea specială pe bază de ulei vegetal. Acest procedeu de sigilare este efectuat pentru vindecarea țesutului lemnos afectat și pentru respingerea picăturilor de apă care ar favoriza instalarea mucegaiului de lemn.

Primaria Constanta curata si toaleteaza copacii in fiecare cartier al orasului

Uneori este necesară și tăierea totală a arborilor, deși se acceptă această soluție după epuizarea tuturor opțiunilor. Dar și în aceste cazuri, vorbim despre arbori uscați ori scorburoși, periculosi pentru rețelele de utilități, pietoni, clădiri sau mașini. Pentru fiecare arbore tăiat, sunt întocmite note de constatare, din care reiese cu exactitate starea fitosanitară a acestuia.

Primaria Constanta curata si toaleteaza copacii in fiecare cartier al orasului

Atunci când se taie copaci sănătoși, acest lucru se întâmplă doar după obținerea avizelor de la Garda Națională de Mediu- Comisariatul Județean Constanța. În Tomis Nord, de pildă, pentru pomii care s-au tăiat săptămâna trecută, au existat toate avizele necesare iar aceste intervenții au fost rezultatul numeroaselor solicitări venite de la constănțenii care locuiesc în acea zonă.  

Primaria Constanta curata si toaleteaza copacii in fiecare cartier al orasului

De altfel, multe dintre lucrările de toaletare și corecție care au loc în aceste zile sunt rezultatul solicitărilor venite de la constănțeni, persoane fizice, persoane juridice sau asociații de proprietari. Solicitările de toaletare depuse în timpul anului și care nu au reprezentat o urgență au fost programate pentru perioada în care se recomandă astfel de intervenții asupra coroanei arborilor. În cazurile de urgențe, respectiv fenomene meteorologice nefavorabile, echipele municipalității acționează imediat pentru evitarea oricărui pericol.  

Primaria Constanta curata si toaleteaza copacii in fiecare cartier al orasului

O altă problemă o reprezintă arborii aparent sănătoși. Vizual, foarte mulți copaci se prezintă foarte bine. Din păcate, copacii arată foarte bine pe dinafară, au crengi sănătoase, sunt verzi, dar pe interior sunt putrezi și orice vânt puternic i-ar putea pune la pământ.
Pentru a elimina orice risc, echipele municipalității intervin și asupra acestor copaci, care reprezintă un pericol pentru pietoni, mașini sau clădiri. În prealabil, sunt verificați și se întocmesc note de constatare pentru fiecare în parte, în care se înregistrează starea fitosanitară a copacului.


Rugăm locuitorii muncipiului să înțeleagă că grămezile cu material lemnos depozitat în urma intervențiilor sunt ridicate de lucrători în cel mai scurt timp posibil.  

Precizăm, de asemenea, că municipalitatea corelează activitatea de tăiere a arborilor în declin vegetativ sau uscați cu programul de plantare arbori anual în vederea regenerării vegetației.

Plantarea puietilor de arbori se execută în zonele deficitare în vegetație arboricolă sau acolo unde amplasamentul permite.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Fructiferi sunt acceptați pe trotuare?Cam fac dezastru în jur când se coc fructele.
2
1
Trebuie facuta curatenie si in Politia Locala. Toti cei care sunt platiti din bani publici fara sa isi faca datoria, sa fie indepartati. Ne-am saturat sa platim taxe si impozite pentru aceste specimene.
5
1
Mare bou esti cumetre, măcăni ca un trist fără să citești cu atenție. O sa vină si la tine când......Nu Te Aștepți!
0
5
Și între blocuri, între Ferdinand și Traian, când purcedeți la toaletarea copacilor ? Și au saturat oamenii câte sesizări au făcut, iar voi frecați menta, aveți alte priorități .
5
0