REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Primăria Hârșova, invitație la Școala de Vară

Primăria Hârșova, invitație la Școala de Vară

Virgil STOIAN 2 septembrie 2024 | 00:00 207

Mai sunt doar 4 zile în care vă mai puteți înscrie la Școala de Vară de la Hârșova, ediția a III-a. Dacă ești elev, student sau tânăr cu activitate în domenii precum istorie, arheologie, patrimoniu cultural, antropologie, natură, această școală de vară este pentru tine!

Primaria Harsova, invitatie la scoala de Vara
Obiectivul general al Școlii de vară este cunoașterea monumentelor istorice și naturale ale Hârșovei, prezentarea tehnicilor de restaurare a artefactelor de piatră aflate in lapidariumul Muzeului din Hârșova, precum și înlesnirea unui cadru informal de dialog între autorități publice, comunitate, viitori cercetători și tineri, pe care dorim să-i atragem în acest efort comun de cunoaștere și protejare a monumentelor istorice și a patrimoniului natural.
Institutul Național al Patrimoniului, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Primăria Orașului Hârșova, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului,  Facultatea de Istorie - Universitatea din Bucureşti, Yunus Emre Enstitüsü Constanta, Uniunea Democrată Turcă din România, organizează a treia ediție a Școlii de Vară de la Cetatea Carsium - Hârșova, ce va avea loc în perioada 11-14 septembrie 2024.
Taxe și condiții de participare:
Nu există taxă de participare la Şcoala de Vară.
Numărul de participanți va fi de maxim 12 persoane, restul celor care doresc să participe își vor suporta toate cheltuielile de cazare, transport și masă.
Cheltuielile legate de cazare și masă, echipamentele de studiu, de lucru și de protecție vor fi asigurate de organizator. Costurile deplasării la Hârșova și retur vor fi suportate de către participanți (toți cursanții).
Selecția participanților se va face pe baza transmiterii unui CV și a unei scrisori de intenție la e-mail: dana.mihai66@gmail.com, roxana.zidaru@patrimoniu.ro.
Data limită pentru trimiterea CV-ului, însoțit de scrisoarea de intenție este 06.09.2024

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?