REPLICA ONLINE CONSTANTA

0.6° Constanța Mie., 15 Ian. 2025
Anul XX Nr. 6975
0.6° Constanța Miercuri, 15 Ianuarie 2025 Anul XX Nr. 6975
 

Primăria Mihail Kogălniceanu face un pas important spre energia alternativă prin instalarea panourilor fotovoltaice

Primăria Mihail Kogălniceanu face un pas important spre energia alternativă prin instalarea panourilor fotovoltaice

Andreea PÂSLARU 5 decembrie 2024 | 00:00 2168

Într-o eră în care tranziția către surse de energie mai curate și mai eficiente devine din ce în ce mai importantă, comuna Mihail Kogălniceanu face un pas semnificativ spre un viitor sustenabil. Prin instalarea de panouri fotovoltaice, energia produsă va fi folosită pentru autoconsum de clădirile publice și pentru iluminatul public. Astfel, viitorul parc energetic va cuprinde module fotovoltaice, invertor, dar și structura de montaj, și va avea o capacitate de aproximativ 399,30 kW, existând o schemă a proiectului deja în vigoare, verificată de proiectantul general STAR ELECTRO SRL.

Primaria Mihail Kogalniceanu face un pas important spre energia alternativa prin instalarea panourilor fotovoltaiceAncuța Belu

Cum se prezintă proiectul?

Panourile fotovoltaice sunt dispozitive care transformă energia solară în energie electrică, folosind efectul fotovoltaic. Acestea sunt formate din celule care captează lumina soarelui și o transformă în electricitate. Producerea energiei electrice din surse regenerabile este susținută de mai multe motive fundamentale: protecția mediului înconjurător, sporirea independenței energetice prin reducerea nevoii de importuri și de producătorii tradiționali de energie, diversificarea surselor de aprovizionare, precum și considerentele economice și de coeziune socială.

Primaria Mihail Kogalniceanu face un pas important spre energia alternativa prin instalarea panourilor fotovoltaice

În prezent, terenul, cu o capacitate de 11.615 mp, are categoria de folosință neproductiv, situat în extravilanul localității Mihail Kogălniceanu, Parcela N446, județul Constanța. Terenul este în proprietatea beneficiarului și se propune utilizarea unei suprafețe de aproximativ 6.000. În plus, centrala fotovoltaică va fi înconjurată de un gard și va dispune de alei interioare pe întreaga circumferință. Accesul și parcarea vehiculelor vor fi posibile în zona vestică a incintei.

Care sunt beneficiile?

Centrala fotovoltaică are ca scop generarea forței electrice prin captarea energiei solare și conectarea acesteia la rețeaua locală de distribuție. Energia obținută va fi utilizată pentru autoconsum de către beneficiar, pentru alimentarea iluminatului stradal și se va folosi și pentru autoconsumul clădirilor publice ale Primăriei Mihail Kogălniceanu. Proiectul  se va racorda la rețeaua națională de energie prin intermediul unui post de transformare de aproximativ 630kVA. În plus, proiectul a fost propus încă din 2023 și data de finalizare este necunoscută momentan.

Primaria Mihail Kogalniceanu face un pas important spre energia alternativa prin instalarea panourilor fotovoltaice
Așadar, instalarea panourilor fotovoltaice în comuna Mihail Kogălniceanu reprezintă un pas important către un viitor sustenabil, contribuind la protejarea mediului și la reducerea emisiilor de carbon. Prin valorificarea energiei solare, comuna va deveni mai autonomă din punct de vedere energetic, reducându-și dependența de sursele tradiționale de energie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA


LOTO

6/49
46422752318
5/49
21153463619
joker
41443323172