REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Primăria orașului Constanța va instala 275 de insule ecologice digitalizate printr-un proiect european

Primăria orașului Constanța va instala 275 de insule ecologice digitalizate printr-un proiect european

Ricardo DRAGOMIR 25 ianuarie 2025 | 00:00 4092

Primăria municipiului Constanța a semnat un acord-cadru cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru proiectul „Achiziția de insule ecologice digitalizate”. În prezent, suntem în etapa de semnare a contractului subsecvent pentru furnizarea dispozitivelor de colectare a deșeurilor și de pregătire a locațiilor unde acestea vor fi amplasate.

Primaria orasului Constanta va instala 275 de insule ecologice digitalizate printr-un proiect european
 
Procedura de achiziție demarată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a fost întârziată din cauza contestațiilor. Proiectul este finanțat cu bani europeni prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
 
Cele 275 de eco-insule vor asigura colectarea deșeurilor pentru toate cele cinci fracții: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton. Acestea se adaugă celor 14 insule ecologice amplasate de municipalitate în 2023. Dispozitivele de colectare a deșeurilor vor fi protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat și dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate.
 
Amplasarea celor 275 de insule ecologice va contribui la reducerea cantității de deșeuri reziduale depozitate la groapa de gunoi. Se vor crea premisele unui management sustenabil al deșeurilor prin reintroducerea în circuitul de producție a materialelor reciclabile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?