Primăria Tuzla, la solicitarea DGASPC Constanța, recrutează Asistenți Personali Profesioniști
Primăria Tuzla, la solicitarea DGASPC Constanța, recrutează Asistenți Personali Profesioniști
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDGASPC Constanța a transmis recent o adresă Primăriei Tuzla, solicitând sprijin pentru identificarea și informarea candidaților care doresc să devină Asistenți Personali Profesioniști. Rolul APP-ului este de a oferi îngrijire și protecție la domiciliul propriu persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat, asigurându-le o cameră separată și un mediu sigur. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța anunță lansarea unei campanii de recrutare pentru 30 de Asistenți Personali Profesioniști (APP) în cadrul proiectului „Rețeaua APP – Suport pentru o viață independentă în comunitate” (2025–2028). Proiectul, derulat în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), își propune sprijinirea persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat, printr-un model de îngrijire personalizată la domiciliu.

Spre deosebire de îngrijitorii tradiționali, APP-ul nu poate fi soț, soție sau rudă în linie dreaptă a beneficiarului. Contractul de muncă se încheie cu DGASPC Constanța sau cu furnizori privați acreditați, iar activitatea desfășurată este monitorizată permanent de instituție.
Beneficii și sprijin pentru viitorii asistenți
Salariul de bază pentru un Asistent Personal Profesionist este de 4.050 lei brut (aproximativ 2.574 lei net), la care se pot adăuga sporuri consistente:
+15% pentru condiții de muncă deosebite;
+15% pentru îngrijirea a doi beneficiari;
+25% pentru îngrijirea unei persoane infectate HIV/SIDA.
Pe lângă acestea, APP-ii beneficiază de transport urban gratuit, decontarea cheltuielilor pentru deplasările în interesul beneficiarului, consiliere și sprijin de specialitate, iar în perioada concediului, DGASPC asigură un înlocuitor sau cazarea beneficiarului într-un centru de tip respiro.
Sprijin financiar și pentru beneficiari
Adulții aflați în grija APP-ilor vor primi o alocație lunară de îngrijire, destinată cheltuielilor curente, astfel:
792 lei/lună pentru grad accentuat (1,2 ISR);
990 lei/lună pentru grad grav (1,5 ISR).
Finanțarea acestor sume este asigurată din bugetul de stat, prin DGASPC Constanța, începând cu 1 ianuarie 2026.
Cine poate beneficia de măsura APP
Eligibili sunt adulții cu handicap grav sau accentuat, fără venituri ori cu venituri de până la nivelul salariului mediu pe economie. În perioada îngrijirii în cadrul sistemului APP, aceștia nu pot cumula alte prestații sociale, precum indemnizația de însoțitor sau bugetul complementar prevăzut de lege.
DGASPC Constanța face apel la sprijinul autorităților locale, solicitând Primăriei Tuzla să informeze comunitatea prin site-ul instituției, panouri de afișaj și rețelele sociale despre oportunitatea angajării ca Asistent Personal Profesionist.
Persoanele interesate sunt îndemnate să contacteze DGASPC Constanța – Serviciul pentru persoane adulte cu handicap, pentru detalii despre atestare și procedura de angajare.
Contact:
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța
Str. Decebal nr. 22, Constanța • Tel: +40-241-480851 • www.dgaspc-ct.ro
E-mail: office@dgaspc-ct.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 












