Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a ajuns la secția 25 Poliție pentru a semna controlul judiciar. Video
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a ajuns la secția 25 Poliție pentru a semna controlul judiciar. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMiercuri dimineață, 29 iulie, primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, s-a prezentat la secția 25 de Poliție pentru a semna controlul judiciar care i-a fost menținut de către Tribunalul București, în dosarul în care mai sunt implicate și Denise Rifai și Odeta Nestor. Ciucu nu a dorit să facă niciun fel de declarații la intrarea în sediul secției 25 Poliție.
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, a fost pus, pe 18 iunie 2026, sub controlul judiciar al DNA, măsură preventivă instituită de procurori, având în vedere că acesta este acuzat oficial de luare de mită, de la doi cetățeni iordanieni.
Potrivit anchetatorilor, în timpul campaniei electorale din noiembrie-decembrie 2025, Ciprian Ciucu ar fi primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală, în schimbul eliberării unei autorizații și a unui certificat de urbanism necesare dezvoltării unui proiect imobiliar.
Procurorii susțin că investigația a pornit de la cercetările desfășurate într-un alt dosar de corupție care viza Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.
Video:
sursa: Marian Ceaușescu
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.1° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)







