REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Mie., 16 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7584
16.1° Constanța Miercuri, 16 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7584
 

Primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, rămâne sub control judiciar... fără a-și putea exercita funcția

Primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, rămâne sub control judiciar... fără a-și putea exercita funcția

Robert NENCIU 25 mai 2026 | 08:00 2360

Judecătorii Tribunalului Constanța vor analiza luni, 25 mai, dacă primarului suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, i se va menține măsura preventivă pe care a primit-o, controlul judiciar cu interdicție exercitării funcției. În analiza judecătorilor Tribunalului Constanța sunt două solicitări. Prima dintre ele se referă la eliminarea interdicției de a exercita funcția de primar, cea în care se presupune că ar fi comis faptele imputate de procurorii DNA Constanța. A doua solicitare este chiar cea de ridicare a controlului judiciar. În cazul în care cererile lui Cristian Radu vor fi admise, acesta ar putea, printre altele, să revină în fruntea Primăriei Mangalia. Deciziile judecătorilor de la Tribunalului Constanța nu sunt definitive și vor putea fi contestate la Curtea de Apel Constanța. Din nefericire pentru el,  magistrații i-au respins ambele cereri astfel că fostul edil al Mangaliei rămâne sub control judiciar, fără a-și putea exercita funcția. Sentința nu este definitivă.

Primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, ramane sub control judiciar... fara a-si putea exercita functia

 

Acuzații de luare de mită și spălare de bani

Demersul DNA vine în contextul unui dosar amplu, în care procurorii îl acuză pe edilul suspendat de cinci fapte de luare de mită, dintre care una în formă continuată, precum și de spălare de bani. Conform anchetatorilor, faptele ar fi fost comise pe parcursul a cinci ani, între 2020 și 2025, în legătură cu activități urbanistice și administrative ale Primăriei Mangalia.

Potrivit rechizitoriului, ancheta DNA arată că primarul ar fi pretins și primit, direct sau prin intermediari, suma totală de 645.000 de euro. Sumele ar fi fost oferite în schimbul facilitării unor activități comerciale în Portul Turistic, pe plajă sau în stațiunea Neptun, precum și pentru eliberarea unor documentații urbanistice sau evitarea controalelor instituționale.

Printre acuzațiile aduse se numără și primirea echivalentului a 500.000 de euro sub forma reducerii prețului de achiziție a unui activ comercial, pentru cesionarea unor contracte de închiriere din zona portuară. Alte sume, potrivit anchetatorilor, ar fi fost primite pentru emiterea unui certificat de urbanism sau pentru închiderea ochilor la construcții realizate fără autorizație.


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa ne bagam ceva in el de hot
3
0
Un baiat de la ferma, semidoct, ajuns bugetar de lux si filfizon local. Trist pentru tarisoara asta......
6
0
A ajuns la 12 milioane euro datorii , verificati firma baron service a inceput sa ia de la camatari nu are de unde sa returneze ! Nu pune ti botul .
1
0
Ce o mai lungiți atît cu asta confiscatii tot și ce are pe săgeți și la pîrnae cu el
6
0