REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.1° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Probleme pentru Lidl România: neconformități în PUZ-ul care a stat la baza investiției din zona Delfinariu

Probleme pentru Lidl România: neconformități în PUZ-ul care a stat la baza investiției din zona Delfinariu

Replica API 12 decembrie 2018 | 13:12 1047

Blocul cu 31 de etaje, compromis!

Blocul cu 31 de etaje, compromis!

În urmă cu foarte mulți ani, pe strada Soveja, zona Delfinariu, funcționau o livadă și o fabrică de produse ceramice. În comunism, proprietățile au fost confiscate, ulterior fiind amenajată baza RATC. Mai târziu, suprafața de teren a fost retrocedată, iar proprietarii au vândut, în 2007, cele 10 hectare de teren firmei Bogaris Residential Rom Cuatro SRL. În viitorul apropiat, în spatele spațiul comercial recent construit, respectiv Lidl, va fi dezvoltat un mega complex cu peste 30 de etaje. Investiția va fi realizată în baza unui Plan Urbanistic Zonal aprobat de Consiliul Local în anul 2009. PUZ care, în acest moment, se află pe masa judecătorilor. Se pare că documentul are o serie de neconformități, aspect constatat și de reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții, în 2017.

foto: Telegraf

Bogaris Residential Rom Cuatro SRL deține spațiul de 94.997,56 mp din anul 2007, pe atunci funcționând sub denumirea de SC Habbitania. Încă de când a intrat în posesia terenului, a început demersurile pentru realizarea mai multor investiții. Mai întâi, a obținut PUZ-ul specific zonei, document aprobat în anul 2009, de Consiliul Local, prin hotărârea 116. Proiectul, care se anunță a fi unul dintre cele mai mari din Constanța, constă în construirea unui complex imobile cu regim mare de înălțime (31 etaje)-locuințe colective, comerț, birouri și hotel, în două cuvinte...Marina Park. Între timp, mai exact pe la data de 1 iulie 2016, în baza aceluiași PUZ, SC Bogaris Residential Rom Cuatro SRL a obţinut autorizaţia de construire a unui imobil cu regim de înălţime: parter înalt cu funcţiunea de magazin retail, pentru retailerul Lidl România, în vederea construirii magazinului mai sus menționat. Ceea ce s-a și întâmplat, construcția fiind finalizată și dată în folosință anul acesta. Investiția a ridicat câteva semne de întrebare pentru constănțenii care se luptă pentru apărarea spațiilor verzi. Asociaţia Liga pentru Drepturile Constănţenilor, prin avocatul Felicia Ovanesian, a solicitat de la Primăria Constanța PUZ-ul în cauză. ”Cine a știut de existența PUZ-ului? Când a început să se construiască LIDL, am investigat la primărie și așa am aflat și despre PUZ”, a spus, pentru Replica, Felicia Ovanesian. După ce l-a documentat, a constatat mai multe nereguli, fapt pentru care a sesizat Inspectoratul de Stat în Construcții, care a demarat un control la spațiul de pe Soveja. În final, instituția de control a susținut concluziile avocatei. ”A fost efectuat control anul trecut. E vorba de reglementarea de urbanism, în urma căreia s-a eliberat autorizația de construire. S-au constatat niște neconformități. Au fost chestiuni care pot atrage anularea PUZ-ului. Tot atât de bine se pot remedia aceste neconformități”, au declarat reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții. În acest moment, PUZ-ul este suspendat, spune Felicia Ovanesian. Avocata mai spune că autorizația de construire în ceea ce privește Lidl România nu este corectă. ”Este deja suspendat PUZ. De exemplu, a fost emisă autorizație de construcție pentru magazinul Lidl fără respectarea suprafeței de spații verzi. Potrivit legii, trebuia să aibă spații verzi de 4000 mp de spații verzi și le-a dat autorizația cu 400 mp de spații verzi”, spune avocata. HCLM 116/2009 a fost atacată și de Prefectura Constanța, dosarul fiind conexat speței intentată de Felicia Ovanesian, prin intermediul căreia cere anularea PUZ-ului.

Contrucții, în pericol, dacă PUZ-ul va fi anulat?!

În ceea ce privește reglementarea de urbanism, în urma căreia au fost eliberate restul autorizațiilor și documentelor în vederea realizării investițiilor, constatările pot fi remediabile sau nu, spun specialiștii. ”Por fi remediabile, ori pe parcursul judecății ori ulterior actului de control. Altele nu pot fi remediabile. Dar instanța va decide, iar cel care a greșit să plătească. Sunt două variante: să fie acțiunea introdusă tardiv și să se prescrie, dar instanța poate decide, și altă variantă: instanța să anuleze PUZ-ul”, au mai spus reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții. Ce se întâmplă cu construcțiile, în cazul în care reglementarea urbanistică este anulată? Dacă ne luăm după jurisprudență, orice hârtie emisă în baza unei reglementări incorecte, este nulă și incorectă. Însă, rămâne de văzut ce va decide, în final, Tribuanlul Constanța.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cu putina spaga la Babu se adapteaza PUZ-ul cu terenul. Autorizatia s-a dat sub semnatura lui Mazare contra o spaga grasa, arhitecta de atunci executa intocmai si la timp conform dorintelor lui, fara sa cricneasca.
0
1
Functiona o livada....???!
5
2
Pentru o suma corespunzatoare se rezolva!Traim in Romania,ce naiba!
5
1
Babu cel mai corupt si prost viceprimar, ce sa faci cu asa specimen
11
4
Nu este compromisa nicio investitie, terminati cu prostiile. In cel mai rau caz va fi un alt PUZ dar cu aceeasi limita de inaltime si cu mai multe spatii verzi, nimic nu dovedeste, repet dovedeste, un termen pe care ziaristii il ignora, deci nimic nu dovedeste ca investitia va fi compromisa si nu este vorba de un bloc de 31 de etaje ci de 4 turnuri de 25 de etaje, treziti-va profesionistii lui peste prajit.
12
2
glume nu se demoleaza nimic mai multe constructii in mijlocul orasului,mai putine spatii verzi,mai multa aglomeratie, mai putine strazisi mai inguste. Asteptam constructii in intersectii de la primaria noastra Atepta
16
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272