Procurorii DNA au „intrat„ peste curierii din Constanța, într-un dosar cu prejudiciu de peste 50 de milioane de lei
Procurorii DNA au „intrat„ peste curierii din Constanța, într-un dosar cu prejudiciu de peste 50 de milioane de lei
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAu loc percheziții DNA în mai multe județe din țară, printre care și Constanța. Potrivit reprezentanților DNA, cercetările au loc în cadrul unui dosar penal de evaziune fiscală, care vizează mai multe societăți comerciale și reprezentanți din domeniul curieratului prin platformele online. Prejudiciul adus statului este de peste 50 de milioane de lei.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2023 – prezent, a unor infracțiuni de evaziune fiscală, de către mai multe societăți comerciale și reprezentanți ai acestora, în legătură cu activitatea de prestări servicii în domeniul curieratului (livrarea comenzilor prin intermediul platformelor on-line), prejudiciul adus statului fiind estimat, la acest moment, la peste 50 de milioane de lei.

În cursul zilei de 16 iunie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 48 de locații situate pe raza județelor Timiș, Constanța, Bacău, Iași, Argeș, Caraș-Severin, Hunedoara și municipiului București, la domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.„, au transmis reprezentanții DNA, printr-un comunicat
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.1° Constanța .jpg_t.jpg)




.jpeg_t.jpeg)





