REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Pronunțarea privind începerea urmării penale pe numele lui Tăriceanu, amânată

Pronunțarea privind începerea urmării penale pe numele lui Tăriceanu, amânată

Replica API 5 decembrie 2018 | 00:25 379

Senatorii au decis să amâne cu o săptămână pronunțarea privind începerea urmării penale pe numele șefului Senatului Călin Popescu Tăriceanu.

"După cum știți, ieri avocatul domnului Tăriceanu a depus un material extrem de consistent. Colegii mei nu au reușit să vadă actele în totalitate. S-a cerut amânarea pronunțării cu o săptămână. Am decis să dăm curs acestei solicitări cu recomandarea practic dezbaterea pe fond o vom face săptămâna viitoare cu privind la posibilitatea", a declarat Robert Cazanciuc.

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, luni, că a transmis Comisiei juridicea Senatului, notele scrise care vor fi depuse la dosarul său.

„În momentul în care am plecat de la mine de la cabinet tocmai se multiplicau în 11 exemplare pentru fiecare membru al comisiei. Acestea sunt o parte din note, probabil că mâine voi mai depune și un alt set de note”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, luni la Parlament.

Președintele Senatului a afirmat că notele scrise vizează argumentele pe care le-a prezentat marțea trecută, în timpul audierii, însă mai detaliate, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
@14:08 deci e clar ca esti dependent de cacatul pensionarului. Atata inghiti de ma mir ca nu ti-a iesit pe ochi ! Muie dragnea, muie pesede !!!
5
1
'Reati ai drak-ului de psd-ei penali! Ati nenorocit tara si pe noi toti si, acum va faceti si LEGI SPECIALE pentru TOTI HOTII stransi ciorchine in jurul lui DRACnea! Nu ne-ar fi mai bine in uniunea Ruso-belaruso, fara stat de drept, doar dai dreptul dupa ce furi din banul public. Ce lupta impotriva coruptei, libertate sa furi cat vrei . da todorel, tontonel, slugarel o lege croita pe masura lu dracnea si-a hotilor din jurul lui si, gata! Spalati, parfumati si cu bani luati! Prostii platesc furaciunile lor ca datorie publica! Ce zici tontonele, e bine asa?
5
0
muie la tot neamul tau de handicapati , oligofrenule , vei latra pana vei ragusi , tot muie vei lua .Boule , udmr , alde , psd , au majoritate , tu ramai cu plansul !
1
4
jigodiilor ciuma rosie, cum va aparati voi unul pe altul- fugiti de puscarie, dar cand ati furat?, acum vreti amnistie- nu veti reusi nioci cu ungurii, cu nimeni- in puscarie ordinarilor, pe viata Tudorele esti cel mai nemernic dintre toti, si acum am inteles ca ai fost si esti o nulitate in materie de drept, nu te ridici prea mult de le nivelul lui ciordache, nicolitea serban- v-a tunat si v-a adunat- la puscarie pe viata, s-au executat, la propriu
4
2
Se amina ca sa scape prin expirarea termenului de judecata.Iar pentru articolele unde nu suntem lasati sa comentam;Moga, spun ca de festivism suntem buni ,dar de lucruri concrete nu.Niste golani ce vor sa insele sentimentele populatiei.
5
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212