REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
11.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Radioterapie GRATUITĂ la Constanța, până la sfârșitul anului. Peste 100 de BOLNAVI DE CANCER sunt pe lista de așteptare!

Radioterapie GRATUITĂ la Constanța, până la sfârșitul anului. Peste 100 de BOLNAVI DE CANCER sunt pe lista de așteptare!

Replica API 7 decembrie 2018 | 00:19 252

Pacienţii bolnavi de cancer din judeţul Constanţa şi din judeţele limitrofe pot face radioterapie gratuit în Centrul de radioterapie MedEuropa din Constanţa. „Reprezentanţii MedEuropa salută decizia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de a aloca fondurile necesare pentru decontarea de servicii de radioterapie prin Programul Naţional de Oncologie – Subprogramul de Radioterapie, realizat în regim de spitalizare de zi. Fondurile alocate sunt suficiente pentru tratarea pacienţilor până la finalul anului în curs”, au transmis reprezentanții centrului medical.

De la deschidere, din luna iunie a.c., centrul de radioterapie MedEuropa a tratat gratuit, din fonduri proprii, 178 de pacienţi, ceea ce înseamnă peste 4500 de ședinţe de radioterapie, cu o valoare de aproape 3 milioane de lei. Începând cu 24 septembrie a.c., pacienţii au putut beneficia de serviciile de radioterapie doar contra cost. Din totalul celor care s-au adresat clinicii, doar 1% au dispus de resurse financiare pentru plata tratamentului. În prezent, pe lista de aşteptare a clinicii din Constanţa sunt peste 100 de persoane.

În România, se înregistrează un deficit major de facilități de radioterapie. În zona Dobrogei, centrul de radioterapie de la Galați este închis temporar, iar cel de la Spitalul Județean de Urgenţă Constanța nu mai funcţionează de la începutul anului 2016.

MedEuropa este singurul centru de radioterapie din Dobrogea care funcţionează în regim de spitalizare de zi și utilizează echipamente de ultimă generație pentru tratarea pacienților oncologici.

„Deja a fost instalat şi al doilea accelerator, similar celui existent, in prezent desfăşurându-se demersurile pentru autorizarea acestuia, ceea ce va face ca centrul MedEuropa din Constanța să aibă o capacitate de a trata un număr de aproximativ 1.000 de pacienți noi oncologici pe an. Potrivit datelor oficiale puse la dispoziţie de Centrul de Cercetare şi Evaluare a Serviciilor de Sănătate, în 2017, în aria pe care o deserveşte centrul de la Constanţa, mai exact judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa şi Tulcea, s-au înregistrat 4141 de noi cazuri de cancer. În primele două trimestre ale lui 2018, pe aceeaşi rază au fost confirmate 2064 de cazuri noi. Lor li se pot adăuga, la nevoie (cum ar fi închiderea secţiei de radioterapie din Galaţi), pacienţii noi din judeţul Brăila: 492 în 2018, respectiv 835 în 2017. Potrivit GLOBOCAN, 62,5% dintre pacienţii cu cancer primesc, la un moment dat, indicaţie de radioterapie. În acest caz, dintre pacienţii diagnosticaţi în primele 6 luni pe aria determinată în 2018, ar putea primi indicaţie de radioterapie aproximativ 1300 de persoane”, au adăugat reprezentanții centrului medical.

Centrele de radioterapie din țară, care oferă servicii decontate prin sistemul de asigurări de sănătate, se află în București, Iași, Cluj, Sibiu, Brașov şi Timișoara, şi au liste de așteptare de câteva luni. În aceste condiții, decontarea din fondul asigurărilor sociale de sănătate a tratamentelor dedicate pacienților cu cancer este de importanță critică.

F.B.

Citește și: Vești pentru bolnavii de cancer: și la Constanța se poate face RADIOTERAPIE GRATUITĂ!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Si la anul viitor ? A-ti umflat doctorii cu bani si bolnavii sufera si-si pierd viata
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102