Rafael Nadal se întoarce pe teren - Turneul la care va participa
Rafael Nadal se întoarce pe teren - Turneul la care va participa
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestRafael Nadal nu a putut participa la Australian Open 2024, dar accidentarea suferită la Brisbane nu a fost una foarte gravă și ibericul se va întoarce pe teren la turneul de la Doha.
Rafael Nadal, pe lista participanților de la ATP Doha
Câștigător a 22 de turnee de Grand Slam, Rafa a revenit după un an de absență (din cauza unei probleme la șold), dar s-a accidentat din nou în meciul pierdut în fața lui Jordan Thompson.
Nadal (37 de ani) a precizat că a suferit o microruptură musculară, dar pare că s-a recuperat și a fost inclus pe lista participanților de la Qatar Open (19-24 februarie).
Aflat acum pe locul 446 în clasamentul mondial, spaniolul a câștigat turneul de la Doha în 2014 (după o finală cu Gael Monfils). La competiția de categorie „ATP 250” vor participa și Daniil Medvedev (3 ATP), Andrey Rublev (5 ATP) și Andy Murray.
Rafael Nadal (37 de ani) i-a învins în acest an pe Dominic Thiem (7-5, 6-1) și Jason Kubler (6-1, 6-2), dar a cedat dramatic în fața lui Jordan Thompson [5-7, 7-6(6), 6-3], după ce a ratat trei mingi de meci.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.4° Constanța 
.jpg_t.jpg)




.jpeg_t.jpeg)





