REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
18.2° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Rafila: Există o opoziţie în dezvoltarea unor servicii care să prevină supraaglomerarea unităţilor de primiri urgenţe

Rafila: Există o opoziţie în dezvoltarea unor servicii care să prevină supraaglomerarea unităţilor de primiri urgenţe

Replica API 12 mai 2022 | 00:00 449

Dezvoltarea unor servicii medicale preventive, evaluarea periodică, care permit depistarea precoce a bolilor, reprezintă cea mai bună investiţie, a subliniat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, declarând că există o opoziţie în dezvoltarea unor servicii care să prevină supraaglomerarea unităţilor de primiri urgenţe.

Alexandru Rafila

Rafila a participat la Conferinţa "Banul investit în sănătate şi multiplicarea lui în economie: legătura dintre investiţiile în sistem şi speranţa de viaţă sănătoasă activă".

"Ceea ce o să fie cel mai dificil este să putem să schimbăm şi mentalitatea oamenilor, pentru că de multe ori accesul la servicii medicale spitaliceşti echivalează în percepţia publicului cu accesul al servicii medicale de calitate. Celelalte tipuri de servicii, serviciile ambulatorii, fie că discutăm despre medicina de familie, fie că discutăm de specialiştii care lucrează în ambulatoriu, sunt mai puţin accesate şi sunt mai degrabă dispecerii care te trimit în spital ca să îşi faci investigaţii şi să te tratezi. Pe de altă parte, dezvoltarea unor servicii medicale preventive, adică medicina omului sănătos, evaluarea periodică, care permit depistarea precoce a bolilor, prelungirea duratei vieţii sănătoase, asta ne interesează, asta este de fapt cea mai bună investiţie, pentru că România, faţă de alte ţări, are o foarte mare discrepanţă în ceea ce priveşte durata bolii", a afirmat ministrul Sănătăţii, scrie Agerpres.

El a spus că în momentul de faţă "există o opoziţie" faţă de dezvoltarea unor servicii care să prevină supraaglomerarea unităţilor de primiri urgenţe.

"Adică, putem avea o speranţă medie apropiată de a altor ţări a duratei vieţii, însă noi trebuie să tratăm oamenii mult mai mulţi ani decât tratează sistemele medicale din alte ţări. (...) Remarcaţi ce opoziţie există în momentul de faţă, de exemplu, în dezvoltarea unor servicii care să prevină supraaglomerarea unităţilor de primiri urgenţe. Se preferă transportarea oamenilor la spital ori lucrul acesta nu este deloc sustenabil, pentru că duce la creşterea cheltuielilor din sănătate într-un ritm mai mare decât creşte Produsul Intern Brut şi, în mod evident, la un moment dat, lucrurile se blochează", a arătat Alexandru Rafila.

În opinia sa, este necesară o strategie de educare a populaţiei şi a personalului medical şi dezvoltarea unor servicii medicale extinse la nivel de ambulatoriu.

"Este bine să putem să avem şi o strategie de educare a populaţiei, dar şi a personalului medical, care să poată să meargă concordant cu o politică de investiţii în sectorul sanitar, care trebuie, pe de o parte, să reabiliteze sau să construiască spitale noi, dar care trebuie să se concentreze pe dezvoltarea unor servicii medicale suficient de extinse la nivel ambulatoriu, încât să permită evaluarea, diagnosticul şi tratamentul marii majorităţi a pacienţilor. Înainte de pandemie aveam circa 4 milioane de internări pe an, ceea ce e foarte mult. În pandemie am ajuns pe la vreo 2 milioane, pentru că a fost limitat accesul la servicii de sănătate. Din păcate, nu am avut un sistem ambulatoriu care să compenseze... Ne-am trezit şi cu o mortalitate imensă. Diferenţa, în anul 2021, dintre natalitate şi mortalitate a fost aproape de 100.000 de persoane, spor negativ, şi lucrul acesta se datorează şi accesului dificil la servicii medicale. (...) Trebuie să încurajăm personalul medical să dezvolte aceste servicii medicale preventive", a susţinut Rafila.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272