REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
9.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Raportul Curţii de Conturi, devastator pentru Primăria Năvodari

Raportul Curţii de Conturi, devastator pentru Primăria Năvodari

Replica API 5 decembrie 2017 | 00:00 560

Inedit: cazul Somaco, analizat pe larg de auditorii veniţi în control

Inedit: cazul Somaco, analizat pe larg de auditorii veniţi în control

sursa foto mamaia.complexverona.ro

Curtea de Conturi a României a transmis Primăriei oraşului Năvodari, la finele lunii septembrie, raportul controlului „respectării prevederilor legale privind formarea, evidenţierea, urmărirea şi încasarea veniturilor bugetelor locale”. Verificarea a vizat perioada 2012-2016, însă raportul (complet) a fost pus la dispoziţia consilierilor locali abia cum, deşi au existat aleşi locali care au cerut cu insistenţă ca primarul să îi pună la curent cu datele din documentul Curţii de Conturi.

Aşa cum arăta cotidianul „Replica” într-o ediţie anterioară, administraţiei locale îi este imputată lipsa de interes în colectarea taxelor şi impozitelor datorate de mai multe societăţi comerciale. Practic, Primăria Năvodari a „omis” să impoziteze agenţii economici precum SC Matfish SRL, care explotează amenajarea piscicolă Taşaul, iar în mod similar, au fost “exceptate” de la impozitare şi firmele care au gestionat localul de pe malul lacului Taşaul (SC Cherhanaua Taşaul SRL, respectiv SC Delta Rompes SRL). O altă abatere constatată în raportul Curţii de Conturi: „nestabilirea, neurmărirea şi neîncasarea taxei pe teren de către operatorii portuari (...)”.

Din acelaşi raport al Curţii de Conturi, reiese că “regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii administrative teritoriale (UAT) oraşul Năvodari nu a fost elaborate şi aprobat prin HCL”; de asemenea, „în perioada 2012-2016 UAT a procedat la raportare de date incorecte referitoare la gradul de încasare a veniturilor propri”, „abateri la ţinerea contabilităţii veniturilor locale”, „abateri la verificarea desfăşurării de activităţi fără eliberarea de autorizaţii de funcţionare şi aplicare a vizei anuale pentru agenţii economici de pe raza oraşului Năvodari”; „abateri de la stabilirea, urmărirea şi încasarea impozitelor pe mijloacele de transport oe apă şi autoturisme”.

La acest ultim aspect menţionat, reprezentanţii Curţii de Conturi vin şi cu un exemplu: o persoană deţinătoare de autoturism nu era în evidenţa administraţiei locale, deci nu plătea impozit. În continuarea descrierii dezastrului de la nivelul administraţiei locale din Năvodari, inspectorii Curţii de Conturi adaugă „ineficienţa măsurilor întreprinse de UAT în vederea recuperării creanţelor fiscale datorate de contribuabili persoane juridice”; „abateri la stabilirea taxei pentru ocuparea temporară a locurilor publice în sarcina SC Somaco Construct SRL”. Cauza abaterilor, concluzionează reprezentanţii Curţii de Conturi: „lipsa unei proceduri şi exercitarea superficială a controlului intern managerial”.

Interesant de remarcat că în acest raport este alocat un spaţiu generos cazului Somaco. De altminteri, de-a lungul timpului, reprezentanţii acestei societăţi au reclamat pe la toate instituţiile statului „abuzurile” administraţiei locale. În mai multe articole publicate în presa centrală sau locală, conducerea acestei firme a reclamat o supra-taxare pe care, abuziv, Primăria Năvodari ar practica-o în legătură cu Somaco.

Iată că acest raport vine şi confirmă cele reclamate de Somaco, dar mai scoate în evidenţă şi un alt aspect: societatea a demarat lucrări de amenajare şi protejare a malului lacului (acolo unde firma deţine un complex turistic), fără a avea însă aviz de la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Menţiunea Curţii de Conturi în acest raport vine după ce a fost consultată, cu provire la acest aspect, şi ABADL. Însă, se mai arată în raport, lucrările executate de Somaco au stopat eroziunea care punea în pericol construcţiile de pe malul lacului – fapt certificat şi de ABADL.

În aceeaşi amplă prezentare a situaţiei, reprezentanţii Curţii de Conturi se referă, la un moment dat, şi la faptul că Somaco a cumpărat teren în zonă la preţ mai mare în comparaţie cu „vecinul” care a construit Scoica Land! Abordarea inedită din acest raport poate fi consultată şi în imaginile ataşate articolului (extrase din raportul Curţii de Conturi – click pe imagini!).

Alexandra CUCU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Gardurile sunt facute la firma lui matei si prin metoda suveica au ajuns la primaria, Acel individ crucificat il reprezinta pe matei ,dupa decizia finala a dosarului de coruptie aflat la curtea de apel bucuresti.Vezi toate reparatiile de miliarde lei vechi sunt facute de acel individ din oltenia adus de matei,gazduiit in tabara fara forme legale si care intoarce toti banii catre matei. Nici o firma din navodari nu a primit lucrari pe timpul lui matei.procese verbale de receptie falsificate, hotarari de consiliu modificate dupa vericarea prefecturii lucrari platite si neefectuate
69
0
De ce nu intra DNA-ul pe fir sau nu se autosesizeaza? Vai de Mitran, Chelaru, Tarsoaga si altii de pe langa ei.Ii asteapta zile nasoale si s-ar putea si sarbatori cam "reci". Asta-i viata.NU se mai satura.Vor merge cu siguranta pe urmele lui Matei.
14
0
Lu Andreiuta ii dau eu sa ma suga...
0
9
alo da cu bisnitarii din piata mare si atrada marii sunt mana in mana cu politia vine isi i au spaga si pleaca alo sa se faca odata curatenie
7
1
articolul nu este echidistant, prezentati actul in totalitate
1
9
Eu sug pula la toti daca este nevoie ha ha ha
3
9
Vai de mama noastra,infractorii sant apreciati la Navodari
16
0
Raportul Curtii de Conturi de dupa controlul de la primaria Murfatlar sa-l vedeti!Jumatate din buget cheltuit ilegal plus alte nazbatii
14
0
Primarul actual este un om chibzuit si gospodar ! Sa nu amestecam cu ce a fost in urma cu 5-6 ani ! Si oricum , fata de Cta, Navodariul arata mult mai bine ! Hai sa nu mai fim carcotasi !
2
19
Atat timp cat Matei a fost primar nu se intampla nimic,traiasca spaga si hotia,vedem si ce a patit hotul Surdu Marian adica a ramas cu tot ce a furat niste nenorociti
15
6
Intrebare: despre hotararea definitiva a Inaltei Curti care obliga Somaco la plata unei sume de 9 milioane, doamnele auditor nu spun nimic? SAu pun in discutie legalitatea unei hotarari definitive? Cu ce drept?
17
0
Am vizitat de curand orasul si m-a impresionat prostul gust generalizat al asa ziselor monumente. Un pescar intr-o copaie poreclita barca, un animal denumit leu in piata... evident piata Leului, un ansamblu de 3 animale langa casa de cultura - un elefant care tine in spate alt animal si in trompa un altul. Gardurile metalice au pe ele un model al unui individ care pare crucificat si are joben. In jurul casei de cultura alte tentative de statui de lei. Pur si simplu bataie de joc. Insa si prostul gust poate avea potential turistic. Orasul poate deveni un al 2lea Caracal, in acest caz al ..artei
122
1
Deci hotii au primit o hartie din care afla ca-s hoti, gata problema rezolvata, vor exista masuri concrete sau le trebuie o ruleta? Atat timp cat nu exista repercursiuni acea hartie e zewa sa tot furi asa. Acel document nu ar trebui sa fie liber accesibil maselor, de ce e secret? Sunt si altii interesati dar nu au puterea lui comanescu.
17
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218