REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.6° Constanța Mie., 11 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7640
9.6° Constanța Miercuri, 11 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7640
 

Război pe șine: Operatorul privat Ferotrafic TFI a oprit trenurile spre Constanța și Suceava, acuzând statul că nu îi plătește subvențiile

Război pe șine: Operatorul privat Ferotrafic TFI a oprit trenurile spre Constanța și Suceava, acuzând statul că nu îi plătește subvențiile

Andreea POPA 11 noiembrie 2026 | 00:00 354

Operatorul privat ieșean Ferotrafic TFI și-a încetat activitatea pe rutele București-Constanța și București-Suceava, după ce CFR SA i-a suspendat autorizația din cauza restanțelor la plata Tarifului pentru Utilizarea Infrastructurii (TUI). Potrivit companiei feroviare private, însă, CFR îi este datoare, la rândul ei, cu plata subvențiilor pe care toți ceilalți operatori privați le primesc. De asemenea, statul nu a achitat ieșenilor nici facilitățile de transport pentru elevi și studenți, deși, la fel, toate celelalte companii feroviare private le-au primit. Indiferent cine are dreptate, cert este că CFR Călători și-a eliminat o concurență serioasă, privații de la Ferotrafic având bilete mult mai ieftine pe toate rutele lor. În plus, trenurile lor ajungeau și cu 2 ore mai devreme decât cele ale CFR de pe aceeași rută.

Razboi pe sine: Operatorul privat Ferotrafic TFI a oprit trenurile spre Constanta si Suceava, acuzand statul ca nu ii plateste subventiile

CFR și-a eliminat concurența pe două dintre cele mai importante trasee ale sale, București-Suceava și București-Constanța, după ce a interzis companiei private ieșene Ferotrafic TFI să mai circule din cauza restanțelor la plata Tarifului pentru Utilizarea Infrastructurii (TUI).

Razboi pe sine: Operatorul privat Ferotrafic TFI a oprit trenurile spre Constanta si Suceava, acuzand statul ca nu ii plateste subventiileFerotrafic TFI şi-a încheiat activitatea pe ruta Suceava-Constanța

Interesant este că Ferotrafic TFI este deținută de Dumitru Anchidin, fost director al CFR Marfă. Schimbul de generații sau alte probleme de la CFR fac însă acum ca ceferiștii să intre acum în conflict unii cu alții.

Razboi pe sine: Operatorul privat Ferotrafic TFI a oprit trenurile spre Constanta si Suceava, acuzand statul ca nu ii plateste subventiileDumitru Anchidin

Trenul privat Suceava-Constanța făcea cu 2 ore mai puțin decât cel al CFR, la un preț mai mic

Ieșenii intrați recent pe piață aveau prețuri mult mai mici decât CFR Călători, iar trenurile lor ajungeau, de asemenea, mult mai repede pe aceleași rute. De exemplu, un bilet de la Suceava la Constanța care costă 168 lei la clasa II-a la CFR, la Ferotrafic era 150 lei, iar trenul privat făcea cu 2 ore mai puțin decât CFR Călători.

De asemenea, călătoria cu un tren CFR Călători pe ruta București-Constanța costă și 105 lei, în timp ce privatul menționat avea bilete cu preț fix de 78 lei. 

Razboi pe sine: Operatorul privat Ferotrafic TFI a oprit trenurile spre Constanta si Suceava, acuzand statul ca nu ii plateste subventiileCălătoria cu un tren CFR Călători, mai scumpă decât cea a Ferotrafic TFI

„Firma este nevoită astfel să își întrerupă circulația, deși se află într-un cerc vicios, deocamdată fără ieșire. Bugetele blocate în ultimele luni de zile fără un guvern cu puteri depline au avut un efect de domino, cu plăți blocate din multe direcții. Firma ieșeana Ferotrafic este într-o situație cu totul specială, având în vedere că nu beneficiază de subvenții, ca ceilalți operatori feroviari care transportă călători, și, mai mult, nici nu a primit vreun leu din facilitățile pe care statul român i le datorează, având în vedere că este obligată să suporte facilitățile de călătorie ale studenților, elevilor și altor categorii care au acest drept legal. Așadar, firma este obligată să acorde reduceri și gratuități, conform legii, dar statul român se face că plouă și nu acoperă aceste sume, nerespectând practic legea. Administratorul Ferotrafic, Dumitru Anchidin, transmite scuze publicului călător și subliniază că speră ca trenurile Suceava-București să revină în circulație cât mai repede”, a anunțat Ferotrafic TFI.

Razboi pe sine: Operatorul privat Ferotrafic TFI a oprit trenurile spre Constanta si Suceava, acuzand statul ca nu ii plateste subventiileOperatorul privat nu şi-a plătit TUI-ul

În septembrie, compania ieșeană anunța același lucru și pentru trenurile sale București-Constanța.

Ce spuneau privații în septembrie despre trenurile București-Constanța

„Măsura este determinată de situația nesoluționată de către ARF, privind decontarea facilităților de călătorie acordate de Ferotrafic-TFI pasagerilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Ferotrafic-TFI își îndeplinește obligațiile față de călători și acordă facilitățile de călătorie prevăzute de legislație. În același timp, aceste facilități generează pentru operator costuri care trebuie decontate potrivit cadrului legal aplicabil. Suportarea acestor costuri exclusiv de către operator afectează în mod direct sustenabilitatea financiară a serviciului de transport. În aceste condiții, suspendarea temporară a circulației reprezintă o măsură necesară pentru protejarea capacității societății de a-și desfășura activitatea în condiții sustenabile și, totodată, un semnal privind necesitatea soluționării urgente a situației de către autoritățile competente. Ferotrafic-TFI regretă impactul pe care această măsură îl poate avea asupra călătorilor și subliniază că decizia nu este îndreptată împotriva pasagerilor. Ferotrafic-TFI solicită Autorității pentru Reformă Feroviară soluționarea de urgență a acestei situații“, se arată în comunicatul de atunci al operatorului.

Ce subvenții primesc de la stat feroviarii privați

În 2026, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a primit 2,2 miliarde de lei de la bugetul de stat cu titlul de subvenții, din care câteva sute de milioane de lei sunt dedicate, conform legii, susținerii transportului gratuit în proporție de 100% pentru elevi și de 90% pentru studenți.

Razboi pe sine: Operatorul privat Ferotrafic TFI a oprit trenurile spre Constanta si Suceava, acuzand statul ca nu ii plateste subventiile

Ieșenii au ghinionul, spun cei de la Club Feroviar, că și-au început activitatea după semnarea contractelor de servicii publice pentru perioada 2022-2032. Acum, norocoase sunt cele 6 companii care au semnat astfel de contracte, în timp ce operatorii intrați după, precum Ferotrafic, sunt obligați să suporte din veniturile comerciale costurile cu operarea trenurilor, precum personal, TUI, alimentare carburanți și energie, întreținere/reparații etc.

Pe o lungime de 500 de km, un operator încasează de la stat o compensație de cel puțin 15.000 de lei sau 3.000 de euro, în funcție de categoria trenului. Compensația ce pornește de la 30 de lei pe tren-km este, de exemplu, de câteva ori mai mare decât TUI călători (9 lei tren-km) achitat CFR SA.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.