RĂZBUNARE? A declarat în instanță că a fost AGRESATĂ de fostul soț! FILMĂRILE au dat totul peste cap!
RĂZBUNARE? A declarat în instanță că a fost AGRESATĂ de fostul soț! FILMĂRILE au dat totul peste cap!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCerințe: nu în parc, nu pe faleza Cazinoului..
Cerințe: nu în parc, nu pe faleza Cazinoului..
O femeie a cerut în instanță ordin de protecție pe numele fostului soț, motivând că acesta a agresat-o și urmărit-o în parc, atunci când se afla cu copilul. Însă, pârâtul a venit cu filmări, pe care judecătorii le-au analizat și au decis că acuzațiile reclamantei nu sunt fondate, respingându-i cererea.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, o femeie a chemat în judecată pe fostul soț , solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună instituirea ordinului de protecție împotriva pârâtului în sensul obligării acestuia la păstrarea unei distanțe față de ea, casa, locul de muncă, copilul părților, membrii familiei reclamantei, interdicția paratului de a se deplasa în locurile pe care le frecventează ea, respectiv Parcul Tabacărie -Țara Piticilor, pe faleză în zona Cazinoului, la grădinița minorului, obligarea pâratului de a preda armele pe care le deține, interzicerea oricărui contact cu reclamanta. În susținerea cererii, a arătat că, în data de 4.10.2019 spre 4.10.2019, pârâtul, în calitate de fost soț, a agresat-o fizic atunci când s-a dus la locuința acestuia pentru a-și lua copilul minor rezultat din căsătoria părților. Apoi, femeia a spus că bărbatul a așteptat-o în parc, acolo unde ea a sunat la 112. Însă, judecătorii au decis că proba testimonială administrată în cauză nu formează convingerea instanței că pârâtul ar fi exercitat acte de violență. ”Pentru a emite un ordin de protecție în sensul solicitat de către reclamant acesta are sarcina de a proba cele susținute prin cererea dedusă judecății însă prin probe care să concluzioneze fără dubiu și prin coroborarea lor că se impune emiterea ordinului de protecție. Astfel martorii nu au perceput direct exercitarea de către pârât a violențelor fizice asupra reclamantei, ci doar din spusele reclamantei, însă au văzut-o pe reclamantă cu roșeață în zona feței și a piciorului, posibil urmare a unei lovituri. Examinând înregistrarea audio -vodeo pe suport CD depusă de către pârât, instanța reține din vizualizarea acestuia că părțile s-au întâlnit întâmplător în parc în data de 10.10.2019, unde reclamanta era împreună cu copilul rezultat din căsătoria părților, deci la 5 zile după incidentul reclamat de către parte, tonul este unul normal, reclamanta nu manifestă un comportament din care să rezulte că a fost lovită sau că îi este frică de pârât, nu are reacții clare și neechivoce din care să rezulte că din cealaltă parte i se adresau amenințări sau că ar fi fost lovită , chiar nu pare speriată. Mai mult se reține că pârâtul este cel care filma discuția părților, iar reclamanta a apelat serviciul 112 spunând că pârâtul o agresează în parc, că trage de ea, că nu o lasă nici în stânga nici în dreapta în condițiile în care nu pare absolut deloc speriată de prezența lui, dar, ceea ce este cel mai important, este faptul că, în momentul în care afirmă că pârâtul nu o lasă în pace, pe înregistrare se observă fără echivoc că pârâtul nu a exercitat niciun act de violență, pare mai degrabă o încercare a reclamantei de a-și preconstitui probe, atitudinea pârâtului fiind pașnică”, potrivit instanței. Astfel, se arată pe rolii.ro, pentru luarea măsurilor solicitate de către reclamanta se impune a se proba că aceste acte sunt exercitate de către părat, fapt neprobat în cauză. ”În concluzie, susținerile reclamantei că ar fi fost agresată fizic de către pârât nu se confirmă. Toate aspectele reținute din probele administrate nu formează convingerea instanței că pârâtul reprezintă un pericol pentru viața și integritatea corporală a reclamantei. În consecință, nefiind întrunite cerințele art.26 din Legea nr. 217/2003 modificată, instanța va respinge cererea că nefondată”, este decizia judecătorilor.
Liliana IONIȚĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News