Rent Mob.Ro SRL din Constanța, cu un singur angajat, ridică un bloc în zona Doraly. Video
Rent Mob.Ro SRL din Constanța, cu un singur angajat, ridică un bloc în zona Doraly. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO firmă din Constanța vrea să își ridice un ansamblu de blocuri în apropiere de magazinul Lidl, din zona Doraly, deși are doar un singur angajat și datorii de peste 7 milioane de lei. Este vorba despre societatea Rent Mob.Ro SRL, care și-a manifestat intenția de a elabora un PUZ pentru un teren de pe strada prelungirea sergent Nicolae Grindeanu, nr. 2.
O firmă din Constanța și-a manifestat intenția de a elabora un Plan Urbanistic Zonal, pentru un teren situat în șoseaua Mangaliei, zona Doraly. PUZ vizează teritoriul delimitat de șoseaua Mangaliei, strada prelungirea srg. Nicolae Grindeanu, strada prelungirea Micșunelelor și alee acces.
Inițiatorul este Rent Mob.ro SRL, care vrea să construiască un imobil cu locuințe colective, cu un regim de înălțime S+D+P+3E.
Totodată, se propun noi aliniamente stradale, lărgirea străzii Micșunelelor și o retragere de 5,5 m din axul său, reconfigurarea circulațiilor auto și pietonale, precum și stabilirea spațiilor verzi obligatorii. Imobilul va fi edificat pe strada Prelungirea Sergent Nicolae Grindeanu nr. 2.
Date despre Rent Mob.ro SRL
Societatea Rent Mob.ro SRL a fost înființată în anul 2017 și are sediul social pe strada Unirii, numărul 83. Asociații firmei sunt Ștefan Guzu și Irina Bozdoc. Administratorul firmei este Ștefan Guzu.
Pentru anul 2024, societatea a declarat o cifră de afaceri de 0 lei, un profit net de -116.422 lei, datorii de 7.707.041 lei și un singur angajat.
Rent Mob.ro SRL a vrut să mai ridice un bloc și în Palazu Mare
De precizat că, în anul 2021, Ștefan Guzu a vrut să construiască un imobil cu locuințe colective, cu un regim de înălțime D+P+3E și în cartier Palazu Mare, pe strada Ionel Teodoreanu, nr. 30D.
Din cauza săpăturilor efectuate la fundația clădirii, s-au produs alunecări de teren, iar oamenii din zonă au anunțat autoritățile competente. Aceștia susțineau că nu se mai simt în siguranță în propriile locuințe.
Video
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
19.6° Constanța 


















