REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
11.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Robinete deschise pentru zeci de milioane: încă un contract de la RADET, pentru 'clienți' vechi

Robinete deschise pentru zeci de milioane: încă un contract de la RADET, pentru 'clienți' vechi

Replica API 7 ianuarie 2019 | 02:26 324

Din categoria 'băieți deștepți'

Din categoria 'băieți deștepți'

RADET continuă colaborarea cu firma sa de casă şi a prelungit, fără licitaţie, contractul pentru servicii de verificare a contoarelor de energie termică din Constanţa, o înţelegere încheiată imediat după înfiinţarea societăţii, în 2014. Patronii acestei firme au încheiat, de-a lungul anilor, contracte de peste 16 milioane de euro cu statul.

sursa foto: carzz.ro

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Constanţa a atribuit pe 21 decembrie 2018 un contract pentru verificarea contoarelor de energie termică din oraş unor vechi prieteni ai regiei locale, beneficiarii exclusivi ai acestui gen de servicii. Şi de această dată, „băieţii deştepţi” de la RADET au fost singurii care au depus oferte la cererea regiei. Potrivit autorităţii contractante, este vorba despre “servicii de verificări metrologice, revizie, reparaţii pentru un număr de 1761 contoare de energie termică. Aceste servicii sunt necesare în vederea menţinerii în funcţiune a parcului de contoare de energie termică aferent sistemului centralizat de alimentare cu energie termică a municipiului Constanţa”. Valoarea contractului este de 237.166 lei, fără TVA, iar beneficiara banilor este Fluid Serv Metrologie SRL.

Înţelegeri cu repetiţie

Fluid Serv Metrologie SRL deţine monopolul acestor servicii în Constanţa, actualul contract venind în completarea celor primite an de an de la RADET: 224.019,27 lei în decembrie 2017, alţi 315.010,02 lei în octombrie 2016 şi 349.004,71 lei în iunie 2015. Fluid Serv Metrologie SRL a fost înfiinţată în 2014 în locul fostei Fluid Serv SA, intrată subit în faliment în acelaşi an, pentru datorii de doar 300.000 lei, în condiţiile în care firma derula afaceri de peste 13.000.000 lei. Firma are ca domeniu de activitate testare şi analize tehnice şi a raportat pentru anul 2017 o cifră de afaceri de 904 398 lei şi un profit net de 264 248, cu nouă angajaţi, dar şi datorii de 112 823 lei. Fluid Serv Metrologie SRL este deţinută de Sorin Zaif, Costin Alexandru Pitu (ambii cu câte 40%) şi Daniel Radu Isopescu, cu 20%. Administratorul Fluid Serv Metrologie SRL este Sorin Zaif.

Zeci de contracte cu statul

Fluid Serv Metrologie SRL continuă tradiţia Fluid Serv SA în ceea ce priveşte contractele cu RADET. Aproape de fiecare dată, contractele au fost oferite fără licitaţie sau în urma unor proceduri simplificate, în care a fost, de regulă, singura participantă. Potrivit datelor centralizate de SEAP, Fluid Serv SA şi Fluid Serv Metrologie SRL au primit în ultimii ani peste 40 de contracte de peste 16.000.000 de euro de la stat. În afară de RADET, au contribuit la această sumă Compania Naţională de Investiţii, Primăria Sălcioara (Dâmboviţa), Comuna Niculiţel, Comuna Albeşti, Comuna Valu lui Traian, Universitatea Maritimă Constanţa etc.

R.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Are RADET de unde plati. Nu da bani la fraierii de la cet .
0
0
Le punem sechestru cu tot cu angajati la toate punctele termice?
1
1
Are RADET de unde plati. Constantenii e prosti
2
0
amarastean plateste,gigacaloria se scumpeste se scu....se scu....se.....!!!!!!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272