REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Roger Federer, la a 350-a victorie într-un turneu de Mare Şlem

Roger Federer, la a 350-a victorie într-un turneu de Mare Şlem

Replica API 8 iulie 2019 | 00:00 443

Tenismanul elveţian Roger Federer a obţinut cea de-a 350-a sa victorie într-un turneu de Mare Şlem, sâmbătă la Wimbleon, impunându-se în trei seturi, 7-5, 6-2, 7-6 (7/4), în faţa francezului Lucas Pouille, într-o partidă din cadrul turneului al treilea al competiţiei de la All England Club.

Numărul 2 pe lista favoriţilor, Federer continuă astfel cursa pentru câştigarea celui de-al nouălea său trofeu pe iarba londoneză, iar în optimile de finală îl va înfrunta pe campionul de la Stuttgart, italianul Matteo Berrettini, care s-a impus greu, în cinci seturi, 6-7 (5/7), 7-6 (7/2), 4-6, 7-6 (7/5), 6-3, în faţa argentinianului Diego Schwartzman, după ce a salvat trei mingi de meci în setul al patrulea. Meciul dintre cei doi a durat 4 ore şi 19 minute.

Roger Federer (37 ani) este primul jucător din istoria tenisului care ajunge la 350 de meciuri câştigate în turneele de Grand Slam şi, totodată, primul din era Open care atinge pentru 17-a oară în carieră turul al patrulea la Wimbledon, depăşindu-l pe legendarul tenisman american Jimmy Connors (16 calificări în optimi), subliniază ATP.

Rezultate - turul 3:

Sam Querrey (SUA) - John Millman (Australia) 7-6 (7/3), 7-6 (10/8), 6-3

Tennys Sandgren (SUA) - Fabio Fognini (Italia/N.12) 6-3, 7-6 (14/12), 6-3

Joao Sousa (Portugalia) - Daniel Evans (Marea Britanie) 4-6, 6-4, 7-5, 4-6, 6-4

Rafael Nadal (Spania/N.3) - Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) 6-2, 6-3, 6-2

Kei Nishikori (Japonia/N.8) - Steve Johnson (SUA) 6-4, 6-3, 6-2

Mihail Kukuşkin (Kazahstan) - Jan-Lennard Struff (Germania/N.33) 6-3, 7-6 (7/5), 4-6, 7-5

Matteo Berrettini (Italia/N.17) - Diego Schwartzman (Argentina/N.24) 6-7 (5/7), 7-6 (7/2), 4-6, 7-6 (7/5), 6-3

Roger Federer (Elveţia/N.2) - Lucas Pouille (Franţa/N.27) 7-5, 6-2, 7-6 (7/4)

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
El e unul dintre exemplele de cum trebuie sa arate un tenismen. El isi merita banii. Nu speculeaza doar regulile chiar e pasionat.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212