S-a decis! Cine nu este obligat să poarte mască
S-a decis! Cine nu este obligat să poarte mască
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDupă câteva zile de derută provocate de lipsa precizărilor clare în privința obligativității purtării măștii de protecție și a triajului epidemiologic, Ordinul mult așteptat a fost aprobat de Nelu Tătaru, ministrul Sănătății. Este vorba despre un Ordin Comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Afacerilor Interne, prin care românii pot afla când se impune purtarea măștii de protecție și mai ales, când nu se impune acest lucru. Măsurile au ca scop prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă.
Ce spune documentul
Conform documentului, pe perioada stării de alertă, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incinteiCare sunt situațiile în care masca de protecție nu trebuie purtată
În funcție de evaluarea riscului efectuat de medicul de medicina muncii al unității sau a medicului de medicină școlară, după caz, pot exista unele excepții, astfel: angajatul este singur în birou sau se află minim 2 metri între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor; persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare; persoana desfășoară activitați fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută.
De asemenea, prezentatorii TV și invitații acestora sunt exceptați de la purtarea măștilor, cu condiția respectării unei distanțe de 3 metri între persoane, la fel și în cazul elevilor și studenților aflați în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanța corespunzătoare. Copiii cu vârsta mai mică de 5 ani, nu sunt obligați să poarte mască de protecție.
Cine poate să vă măsoare temperatura
Pe toată durata stării de alertă se instituie obligativitatea instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor în condițiile și cu respectarea Instrucțiunilor generale privind măsurile de igienă. În acest context, pentru personalul angajat, la accesul în sediul unității/instituției, este obligatoriu triajul epidemiologic și dezinfectarea mâinilor. Triajul nu implică înregistrarea datelor cu caracter personal.
Triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depășeasca 37,3 C, observarea semnelor și simptomelor respiratorii. Dacă temperatura înregistrată depășește 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus. Dacă se constată menținerea unei temperaturi mai mare de 37,3 C sau/și prezența altor simptome respiratorii, persoana este îndrumată către mediul de familie în vederea efectuării unui consult medical. Măsurile vor fi aplicate imediat după publicarea Ordinului de ministru în Monitorul Oficial.
Sorin HULUBEI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News