REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.3° Constanța Joi, 5 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7634
6.3° Constanța Joi, 5 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7634
 

Şase persoane şi-au pierdut viaţa într-un incendiu puternic, la New York

Şase persoane şi-au pierdut viaţa într-un incendiu puternic, la New York

A.F. 5 noiembrie 2026 | 17:38 108

Şase persoane şi-au pierdut viaţa într-un incendiu survenit joi dimineaţă în cartierul Brooklyn din New York, au anunţat autorităţile metropolei americane, primarul Zohran Mamdani vorbind despre 'un incendiu devastator', informează AFP, conform Agerpres.

sase persoane si-au pierdut viata intr-un incendiu puternic, la New York

Anunțul primarului

'Cu inima frântă, vă anunţ că şase new-yorkezi şi-au pierdut viaţa', a declarat pentru presă primarul Mamdani, care s-a deplasat la faţa locului.

El a precizat că pompierii au intervenit în mai puţin de patru minute.

Imagini difuzate de media locale arătau flăcări mari ieşind pe mai multe ferestre ale imobilului din cartierul Sunset Park, situat la aproximativ opt kilometri de Manhattan.

'Patru persoane erau deja decedate la sosirea pompierilor, iar alte două au murit la spital. Cele şase victime erau adulţi', a precizat Mamdani.

sase persoane si-au pierdut viata intr-un incendiu puternic, la New York

Alţi patru locatari au suferit răni, iar trei pompieri şi doi poliţişti au fost răniţi uşor, a adăugat primarul.

Autoritățile caută răspunsuri

Potrivit lui Mamdani, este încă prea devreme pentru a şti originea incendiului, însă concluziile anchetei vor fi făcute publice.

Comisarul adjunct al serviciului de pompieri din New York (FDNY), Daniel Flynn, a declarat că anchetatorii departamentului se află la locul incendiului pentru a stabili cauzele acestuia.

Luna trecută, patru persoane au decedat în cartierul Bronx într-un incendiu provocat de bateria unei biciclete electrice în interiorul unui apartament, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.