SCANDAL la NĂVODARI: PUMNI, SANCȚIUNI, DOSAR PENAL și CONDAMNARE!
SCANDAL la NĂVODARI: PUMNI, SANCȚIUNI, DOSAR PENAL și CONDAMNARE!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDe la o proprietate
De la o proprietate
Iulian M. a fost condamnat, luna aceasta, la 8 luni cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Decizia nu este definitivă și deja a fost înregistrat apelul, care se va judeca pe 10.12.2019. Acesta a fost trimis în judecată anul trecut, după ce a fost implicat într-un scandal, lovindu-și un vecin cu pumnii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că, în fapt, inculpatul Iulian M. a deținut în proprietate un imobil situat în orașul Năvodari, imobilul fiind dobândit printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat la un birou notarial. Anterior încheierii contractului mai sus-amintit, numiții P. N. și A. au procedat la dezmembrarea imobilului mai sus-amintit în 4 loturi și, ulterior acestei dezmembrări, sus-numiții au tranzacționat către numitul A. I. lotul nr. 1. Numai că, A.I. a cumpărat diferite suprafețe de teren pe care le-a alipit lotului său, construind mai multe imobile, ocupând astfel (fără a solicita acceptul coproprietarilor lotul cu nr. 4, cu destinație de alee), diminuând astfel proprietatea comună. Astfel, Iulian M. a înaintat în instanță o cerere având ca obiect acțiunea în constatare prin care a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare și restabilirea situației anterioare încheierii tranzacției, desființarea magaziei și grănițuirea proprietății sale. Instanța a admis în parte acțiunea, fiind vorba de anularea contractului de vânzare-cumpărare mai sus-amintit. Însă, potrivit rolii.ro, spiritele au rămas încinse într părți. La un moment dat, aflându-se în fața porții, Iulian M. s-a luat la ceartă cu celălalt bărbat, venind la fața locului și alte persoane, ieșind astfel un real scandal. Au purtat discuții în contradictoriu pe fondul unui conflict mai vechi (legat de dărâmarea unui stâlp din lemn pe care erau montate cablurile TV și internet), iar la un moment dat, Iulian l-a lovit cu pumnul în zona feței. La fața locului au ajuns oamenii legii, care au declanșat cercetările. Victima, potrivit medicilor legiști, a avut nevoie de circa 3 zile de îngrijiri medicale. Dosarul a ajuns în instanță, la Judecătoria Constanța, pe 25.09.2018. Acum urmează a se judeca apelul.
Liliana IONIȚĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News