Se amplifică tensiunile din Golf: Iranul a atacat țările din jur, dar SUA au reușit să dejoace un atac masiv
Se amplifică tensiunile din Golf: Iranul a atacat țările din jur, dar SUA au reușit să dejoace un atac masiv
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestOstilităţile din Golf s-au intensificat din nou miercuri, armata americană afirmând că atacurile cu rachete iraniene asupra Bahrainului, Kuweitului şi altor ţinte regionale au fost fie dejucate, fie au eşuat, în timp ce diplomaţia dintre Washington şi Teheran a înregistrat progrese nesemnificative.
Două rachete iraniene lansate către Kuweit nu au atins ţinta sau s-au dezintegrat în zbor, în timp ce mai multe rachete balistice îndreptate către ţinte regionale au eşuat şi trei rachete îndreptate către Bahrain au fost interceptate, a anunţat Comandamentul Central al SUA.
De la începutul conflictului, la sfârşitul lunii februarie, Iranul a atacat în repetate rânduri ţinte din regiunea Golfului unde se află baze militare americane.
Comandamentul Central a declarat că armata SUA a doborât, de asemenea, drone iraniene care vizau nave civile în apele regionale şi forţele americane din Kuweit şi a efectuat lovituri asupra insulei Qeshm, lângă Strâmtoarea Ormuz, în urma unor tentative de atac din partea Iranului.
Potrivit mass-media de stat iraniană, Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice (IRGC) a atacat cartierul general al Flotei a V-a a SUA, situat în Bahrain, precum şi o bază aeriană şi elicoptere într-o ţară din regiune nespecificată, folosind rachete şi drone, ca răspuns la ceea ce IRGC a descris ca fiind un atac american asupra unui turn de comunicaţii la sud de Qeshm.
Comandamentul Central a precizat că toate atacurile au eşuat şi că forţele americane rămân pregătite să respingă "agresiunea nejustificată a Iranului".
Ultima escaladare a conflictului, care a determinat o creştere a preţurilor petrolului cu peste 1% la deschiderea pieţelor miercuri, survine la mai mult de trei luni de la atacurile iniţiale ale SUA şi Israelului asupra Iranului, conflictul fiind blocat într-un impas sub un armistiţiu fragil, iar Strâmtoarea Ormuz fiind în mare parte închisă traficului maritim.
Iranul şi SUA au declarat săptămâna trecută că au ajuns la un acord iniţial provizoriu pentru a opri războiul, însă cele două părţi nu au semnat încă acordul.
Mass-media iraniană a raportat că Teheranul nu a comunicat cu Washingtonul de câteva zile, dar preşedintele SUA, Donald Trump, a susţinut că negocierile nu s-au oprit.
"Discuţiile dintre noi au continuat neîntrerupt, inclusiv acum patru zile, trei zile, două zile, o zi şi astăzi", a spus el într-o postare pe reţelele de socializare, potrivit stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.9° Constanța 











