Se mai păstrează tradițiile în Dobrogea sau nu?

Sărbătorile de iarnă

În România, Crăciunul este o sărbătoare principală anuală, la fel ca în majoritatea statelor creștine. Însă, încet, încet tradițiile de sărbători par să dispară, oamenii începând să devină din ce în ce mai comozi.

De sărbători toată casa se înveselește, familiile împodobesc bradul, gospodinele pregătesc bucate care mai de care mai speciale și gustoase iar copilașii merg cu colindul. Un alt motiv de bucurie este și faptul că îndrăgiții Moș Nicolae și Moș Crăciun îi vizitează pe cei cuminți lăsându-le câte un cadou în ghete sau sub brad. Acesta fiind un tablou ce ar trebui să fie în toate locuințele din țară, nu doar din Constanța.

Însă, cu timpul, aceste obiceiuri au început să mai scadă în intensitate, oamenii devenind mult mai comozi, mult mai individualiști, dând sărbătorilor de iarnă parcă un aer mai sobru. Părinții au început să le spună celor mici că Moșul nu există, cruțându-le bucuria încă de la vârste foarte fragede, femeile din familie nu mai pregătesc atât de multe bucate rezumându-se doar la ce se manancă exact sau un alt caz deja știut, merg și cumpără bucatele deja făcute. Tradiția, cea care cerea ca cei mici să meargă din casă în casă, cântând cântece și recitând poezii sau legende, pe toată perioada Crăciunului pare să se piarcă încetul cu încetul deoarece copiii nu mai merg la colindat în număr atât de mare pentru că dau doar de uși închise, așa că se rezumă la a-și colinda doar rudele.

În ceea ce privește colindatul, în Constanța acesta mai este practicat în mare parte de elevi și studenți de la profilul teologic care impresionează constănțenii cu vocile superbe sau de cealaltă parte sunt acele persoane, adulte, venite de prin alte județe care doar produc „un zgomot” nu că ar cânta un colind.

În Dobrogea însă, mai sunt câteva localități în care tradițiile de Crăciun rămân vii. Astfel, în nordul Dobrogei, în apropierea Munţilor Măcinului, cetele de feciori merg cu „Oleleul” – personaj de origine păgână care intră primul în gospodărie, înconjoară ceata de colindători de două-trei ori, după care o veghează. Oleleul are misiunea de a speria duhurile rele. El este îmbrăcat în general în cojoc din piele de oaie şi înarmat cu un buzdugan şi cu o sabie din lemn. Costumaţia este completată cu beteală, clopoţei şi tălăngi pe care „oleleul” le bate din pământ pentru a proteja gospodăriile de spiritele rele. Tot în zona Dobrogei se găsesc şi aşa-numiţii „moşoi”. Aceşti colindători cu măşti colorate au devenit o emblemă pentru Luncaviţa, singura comună din România în care se mai practică obiceiul. Colindătorii poartă măşti pentru a simboliza prezenţa spiritelor strămoşeşti care alungă răul din calea naşterii lui Iisus şi vestesc un an mai îmbelşugat, cu linişte şi bucurii. Moşoii se costumează într-un cojoc lung până în pământ, întors pe dos, din blană de vulpe sau de iepure, măşti făcute din tărtăcuţe, coarne de berbec, panglici colorate, flori şi mărgele colorate.

Diana BERECHET