REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
10.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Secretar de stat în Ministerul Transporturilor, REŢINUT de DNA pentru şantaj!

Secretar de stat în Ministerul Transporturilor, REŢINUT de DNA pentru şantaj!

Replica API 11 noiembrie 2017 | 00:29 391

Lovitură marca DNA! Un secretar de stat din Ministerul Transporturilor a fost reţinut de procurori, sub acuzaţia de şanjat. Este vorba despre Ninel Cercel.

Iată comunicatul DNA:

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 noiembrie 2017, a inculpatului CERCEL NINEL, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 31.10.2017, în stația Comarnic, jud. Prahova, aflată în raza teritorială a sucursalei București din cadrul CFR Marfă SA, s-a constatat un început de incendiu la un tren de marfă care transporta îngrășământ – azotat de amoniu de la societatea AZO MUREȘ SA.

În aceste condiții, conducerea C.F.R. a luat măsurile necesare astfel ca trenul să fie fost scos în afara gării, populația și infrastructura feroviară nefiind puse în pericol. Ulterior, trenul și-a continuat deplasarea spre destinația finală Ploiești Triaj, iar conducerea Ministerului Transporturilor și cea a companiei CFR Marfă SA nu au tratat incidentul ca pe un eveniment grav.

În contextul acestui incident, începând cu data de 01.11.2017, inculpatul CERCEL NINEL, profitând de funcția de secretar de stat, i-a solicitat direct sau prin intermediari, părții vătămate, în mod imperativ să-și dea demisia din funcția de manager al CZM Brașov, căci în caz contrar va fi demis, chiar dacă incidentul nu s-a produs pe raza sa teritorială de responsabilitate.

Varianta oferită de inculpat părții vătămate în schimbul demisiei a fost că va fi absolvit de orice răspundere disciplinară, va avea în continuare un post de consilier pe care inculpatul îl va înființa special și la Brașov, promițându-i totodată că ulterior, în cadrul reorganizării CFR Marfă, îl va susține în fața ministrului pentru a fi numit șef de regională.

Partea vătămată nu a acceptat condițiile inculpatului, astfel încât mijloacele de constrângere folosite de inculpat au fost amenințarea cu ,,controale,, în urma cărora va fi demis.

Aceste mijloace de constrângere au fost puse în practică, deoarece chiar din data de 03.11.2017, inculpatul a trimis la Brașov două echipe de control, iar în aceeași zi persoana vătămată a fost notificată că la data de 06.11.2017 este convocată la București, întrucât face obiectul unei cercetări disciplinare.

Scopul urmărit de inculpat prin acțiunile îndreptate împotriva părții vătămate pentru a-l îndepărta din funcția de manager al CZM (Centrul Zonal de Marfă) Brașov l-a constituit obținerea unui folos patrimonial de către societăți private de transport care să beneficieze, în detrimentul CFR Marfă, de contractul avut de această societate cu AZO MUREȘ SA. Aceasta, deoarece persoana vătămată s-a opus constant ca alte societăți private să preia activități din contractul CFR Marfă, în detrimentul acestei societăți.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 10 noiembrie 2017, inculpatul este prezentat Tribunalului Brașov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție".

UPDATE:

Ninel Cercel a fost demis din funcţie. Decizia aparţine premierului Mihai Tudose.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
TOTI LIDERI PSD IN FRUNTE CU STROIE DRAGNEA MAZARE CONSTANTINESCU VOICUKULESCU SI MULTI ALTI LA PUSCARIE PE VIATA
1
0
uite asa se fura Romania bucata cu bucata, vagon cu vagon - cu ALDE Cercel.
4
0
L-ati arestat PE Stroie ,gata,a scapat Tara de UN turnator,la securitate,
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212