REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
18.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Ședință de Consiliu Județean; 25 de proiecte au fost aprobate

Ședință de Consiliu Județean; 25 de proiecte au fost aprobate

Replica API 31 august 2022 | 00:00 3493

Consilierii judeţeni s-au reunit miercuri, 31 august 2022, în şedinţă ordinară, pentru a dezbate şi vota cele 25 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi.

Un proiect important, dezbătut și aprobat cu un număr de 20 voturi pentru, a fost cel cu privire la aprobarea tarifelor de călătorie și a abonamentelor pentru serviciul de transport public județean de persoane prin curse regulate în județul Constanța, pentru traseele aferente loturilor 1,2,4,5,6 si 8. Aceste tarife rezultate vin în urma încheierii procedurii de licitație deschisă, privind încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de transport public de persoane.

Tot în ședința de miercuri au fost aprobate patru proiecte de hotărâre, care au vizat rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru patru instituţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa. Astfel, bugetul de venituri şi cheltuieli al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Agigea, a fost modificat prin suplimentarea cu suma de 80.000 lei din bugetul de stat, sumă necesară acordării stimulentului de risc cadrelor medicale, conform OUG nr. 43/2020.

De asemenea, pentru buna funcționare a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, s-a impus rectificarea bugetului, prin suplimentarea cu suma de 87.300 lei, de la 10.835.900 lei la 10.923.200 lei. Această creştere a intervenit ca urmare a aprobării finanţării nerambursabile a proiectului cultural intitulat “Istorii Pontice în Benzi Desenate”, finanţatorul fiind Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Și în cazul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a fost aprobată rectificarea bugetară, aceasta fiind realizată între capitole acestuia, astfel încât, valoarea totală a bugetului aprobat iniţial rămâne neschimbată.

În ceea ce priveşte bugetul de venituri şi cheltuieli al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sfântul Apostol Andrei” Constanţa, acesta a fost suplimentat cu suma de 10.310.004 lei, bugetul rectificat ajungând la o valoare totală de 687.048.632 lei. Mai multe detalii cu privire la acest proiect, regăsiţi aici.

Un alt proiect dezbătut în şedinţă a vizat rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al judeţului Constanţa. Această rectificare vine ca urmare a majorării bugetului cu suma de 12.762.802 lei, faţă de bugetul CJC, aprobat anterior. De asemenea, au mai fost efectuate modificări în urma rectificărilor bugetare ale bugetelor instituţiilor subordonate. Pentru mai multe detalii puteţi consulta proiectul de hotărâre aici.

Consilierii judeţeni au votat aprobarea Contractului de modificare şi reafirmare a Contractului de Asistenţă încheiat între Judeţul Constanţa, Municipiul Constanţa, SC RAJA SA Constanţa şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Reamintim că în anul 2010, BERD a acordat SC RAJA SA, un credit în valoare de 33 milioane de euro, sumă necesară cofinanţării proiectelor de investiţii implementate de SC RAJA SA. În prezent, contractul de credit a fost suplimentat cu suma de 5 milioane de euro, majorare ce s-a impus în urma creşterii valorii Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în aria de operare a SC RAJA SA, prin POIM. Majorarea contractului de împrumut semnat între RAJA şi BERD are drept consecinţă actualizarea Contractului de Asistenţă pentru Proiect, actualizare ce face obiectul prezentului proiect de hotărâre, dezbătut şi aprobat astăzi, în unanimitate.

Un alt proiect aprobat a vizat încheierea unui Acord de cooperare între Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă(E-ARC) şi UAT Judeţul Constanţa, cu scopul de a crea condiţiile pentru menţinerea relaţiilor bilaterale şi promovarea cooperării între părţi. Domeniile de interes vizează tematici ale rezilienţei, aşa cum au fost definite de NATO, UE şi documentele E-ARC. Prin încheierea acestui acord, E-ARC şi Judeţul Constanţa îşi manifestă deschiderea pentru implicarea în proiecte pe teme de interes comun, elaborarea de studii, schimburi de evaluări, precum şi o susţinere reciprocă cu experţi la diferite activităţi.

Pe ordinea de zi s-a aflat şi proiectul cu privire la aprobarea Planului de restructurare pentru serviciul social cu cazare destinat persoanelor adulte cu dizabilităţi - Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Armonia Negru-Vodă. Planul de restructurare a fost modificat cu acţiuni planificate pentru a fi implementate în perioada 2022-2023, cu scopul de a asigura tranziţia persoanelor cu dizabilități beneficiare de servicii sociale, în instituţii rezidenţiale de tip vechi, în alternative de tip familial sau rezidenţial nou-înfiinţate. Obiectivul principal este acela de a le asigura acestora, locuinţe adaptate nevoilor lor, confortabile şi sigure din punct de vedere al securităţii personale.

Dezmembrarea în două loturi a imobilului teren aferent Secţiei Recuperare Fizică şi Balneologie Eforie Sud a făcut subiectul unui alt proiect dezbătut şi aprobat astăzi. Terenul proprietate publică a judeţului Constanţa, situat în strada Republicii Nr. 7, Eforie Sud, în suprafaţă totală de 108.685 mp, va fi împărţit în două loturi, respectiv un lot va avea o suprafaţă de 107.735, iar cel de-al doilea, 950 mp. Acest demers vine în sprijinul realizării proiectului “Sens giratoriu în localitatea Eforie Sud, în zona intersecţiei străzii Republicii cu Strada Doctor Climescu”.

Alte trei proiecte de hotărâre, înscrise pe ordinea de zi, au vizat aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF/DALI pentru trei obiective de investiţii. Mai exact, este vorba despre proiectul “Construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei şi copilului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa”, cu o valoare totală de 872.342.461,13 lei cu TVA, proiectul “Construire Pavilion Medical D+P+3E – Construcţie Pavilion Pneumologie III în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie”, cu o valoarea totală de 118.660.674,12 lei cu TVA, precum şi proiectul “Reabilitarea, amenajarea şi dotarea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Albatros Constanţa”, cu o valoare totală de 14.180.239,32 lei cu TVA.

Ședința s-a ținut în regim de videoconferință și au fost prezenți un număr de 37 de aleși județeni.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mai simplu si mai usor ar fi construirea unei centuri de-a lungul liniei CF. De la podul RO-RO, pana la podul Belona. In 3 luni ar fi gata cei 2,8km, mai ales ca mare parte din infrastructura ar folosi vechiul amplasament al liniilor 2 si 4 de cale ferata.. Insa, inginerii de drumuri si cai ferate au murit, am ramas cu doctorii de la Spiru Haret...
0
0
pai pe distanta aia nu-i nimic, pe bd aurel vlaicu de la pod ipmc pana la intersectia cu bd tomis sunt 8 !
0
0
la fiecare10 m,un sens giratoriu.din cta gara la mangalia sint 9!!!
1
0
tara poolii in care se fura pe fatza si nimeni nu face nimic. Se imparte totul intre hoti frateste. Mwie la hoti cu mult kk !
1
0
Drumul vechi neasfaltat de 35 ani !
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212