REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
11.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Și-a călcat în picioare cumnatul și va petrece următorii 15 ani la închisoare

Și-a călcat în picioare cumnatul și va petrece următorii 15 ani la închisoare

Replica API 19 septembrie 2022 | 00:00 1991

Mihai Ursache a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat. La aceasta se adaugă un rest de pedeapsă dintr-o pedeapsă anterioră, urmând ca inculpatul să execute 12 ani inchisoare și 1091 zile. Sentința a fost dată de Tribunalul Constanța, pe 16 septembrie, și nu este definitivă. Bărbatul este acuzat că, în urma unui conflict spontan şi pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat victimei, lovituri la nivelul capului, feţei şi toracelui, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri, victima fiind la un pas de moarte. Menționăm că inculpatul a mai fost condamnat anterior la 15 ani de închisoare, după ce și-a omorât fratele.

Totul s-a petrecut în noapte de 1 spre 2 februarie 2022, pe fondul unui conflict spontan izbucnit în urma consumului de băuturi alcoolice. Mihai Ursache se afla la domiciliul său din Pecineaga, acolo unde locuia cu victima, cumnatul său, un bărbat în vârstă de 69 de ani. Au consumat băuturi alcoolice împreună, apoi s-au luat la harţă. Potrivit declarațiilor victimei, inculpatul l-a călcat în picioare la propriu, iar apoi l-ar fi lovit cu o halbă în cap.

Inculpatul a negat faptele

Inculpatul a negat fapta comisă, susținând că victima, din cauza consumului de alcool, s-ar fi dezechilibrat si a căzut si astfel si-ar fi produs leziunile. Mai mult decât atât, Mihai Ursache susține că victima şi-ar fi pus într-o cană tip halbă nişte ţuică şi când a vrut să coboare o treaptă, din cauza paraliziei pe piciorul drept, a călcat în gol, s-a dezechilibrat, el a încercat să-l prindă din zona spatelui dar nu a reuşit, persoana vătămată căzând cu faţa de gresie, cu cană cu tot, care s-a spart, zgâriindu-l la nivelul frunţii, iar el, în momentul prinderii s-a lovit la mâna dreaptă în tocul uşii.

La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul, care are vârsta de 45 de ani, este căsătorit, are copii majori, este recidivist, anterior fiind condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pentru infracțiunea de omor calificat. Cu ocazia judecății acesta și-a manifestat regretul pentru fapta comisă, uciderea unei persoane apropiate, pentru ca ulterior, dupa liberarea condiționată să săvârșească prezenta infracțiune, in aceleași condiții, pe fondul consumului de alcool, violența fiind exercitată tot față de o persoană apropiată, ceea ce conduce la ideea că, inculpatul nu a putut să respecte legea nici pe durata perioadei rămase neexecutată din pedeapsă, prin urmare se apreciază că acesta a rămas la fel disprețuitor în raport de valorile sociale ocrotite de lege, în speță, dreptul la viață și integritatea corporală a persoanei. Pentru aceste considerente, instanța a decis condamnarea lui Mihai Ursache la 12 ani de închisoare.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
cand esti prost, esti p***t pana la capat.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272