Sorin Tufan, fostul fotbalist care a murit în tragedia navală din portul Midia, a fost condus pe ultimul drum. Video
Sorin Tufan, fostul fotbalist care a murit în tragedia navală din portul Midia, a fost condus pe ultimul drum. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSorin Tufan, fostul fotbalist care a jucat la Farul Constanța și la Steaua București, care și-a pierdut viața la vârsta de 57 de ani, în tragedia navală de miercuri din portul Midia, a fost condus pe ultimul drum de familie și prieteni.
Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica Greacă din Constanța, unde au venit zeci de cunoscuți și prieteni pentru a-i aduce un ultim omagiu.
Reamintim că remorcherul Astana s-a răsturnat în timpul efectuării manevrei de acordare a asistenței către nava tanc Amades, pavilion insulele Marshall, în vederea acostării acesteia la terminalul Monbuoy, aflat la aproximativ opt kilometri de Portul Midia.
Echipajul remorcherului era format din cinci cetăţeni români. Unul dintre ei a fost scos din apă şi predat echipajelor medicale, care i-au făcut manevre de resuscitare, însă nu a putut fi salvat. Ceilalţi patru au fost daţi dispăruţi, cu suspiciunea că au murit.
Trupul lui Sorin Tufan a fost găsit miercuri seară, în jurul orei 20:00, de scafandrii Forţelor Navale și adus în dana militară. Ceilalți trei membri ai echipajului sunt căutaţi în continuare.
Cine a fost Sorin Tufan
Sorin Tufan a început fotbalul la juniorii Farului, la vârsta de 10 ani, fiind îndrumat de mama sa și avându-l ca prim antrenor pe Iosif Bukkosi.
A debutat la seniori la doar 17 ani, într-un meci din eșalonul secund, contra Petrolului. Din 1988 a devenit titular de bază, contribuind la promovarea echipei în Divizia A. A fost coleg de generație cu jucători precum Zahiu, Iovănescu, Buduru, Bătrâneanu sau Vanea.
În 1992 a fost transferat la Steaua, la insistențele lui Anghel Iordănescu, care a plecat ulterior la echipa națională. Din cauza accidentărilor, nu a reușit să se impună și s-a retras din activitate în 1994, la doar 26 de ani, după ce a evoluat inclusiv în competițiile europene alături de trupa roș-albastră, într-un meci cu Dinamo Zagreb.
Video:
.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.2° Constanța .jpg)
.jpeg)















.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)