REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Spania a decis: Persoanele transgender își vor putea schimba genul la 16 ani

Spania a decis: Persoanele transgender își vor putea schimba genul la 16 ani

Replica API 1 iulie 2021 | 02:16 774

Guvernul spaniol de stânga a validat marţi un proiect de lege care le va permite persoanelor transgender să-şi schimbe genul de la vârsta de 16 ani, în unele condiţii chiar de la 14 ani, printr-o simplă declaraţie depusă la administraţie, fără a mai avea nevoie de o terapie hormonală sau de un diagnostic medical, relatează agenţiile AFP şi Reuters, citate de stiripesurse.ro.

Legislaţia spaniolă acum în vigoare prevede că aceia care doresc să-şi schimbe genul trebuie mai întâi să urmeze o terapie hormonală timp de doi ani şi au nevoie de o evaluare psihologică.

Acest proiect, susţine ministrul spaniol al Egalităţii, Irene Montero, va permite ''garantarea egalităţii reale şi efective a persoanelor trans'', precum şi ''un ansamblu important de drepturi pentru persoanele LGBTI''.

Conform textului avizat de guvernul de la Madrid, orice persoană cetăţean spaniol în vârstă de cel puţin 16 ani va putea cere ''rectificarea'' menţiunii privind sexul său în registrul populaţiei. Altfel spus, această lege îi va permite oricărui spaniol să-şi schimbe sexul şi numele în documentele de identitate, iar aceasta printr-o simplă formalitate.

Ideea a provocat în interiorul guvernului unele tensiuni, în final soluţionate, între socialiştii premierului Pedro Sanchez şi stânga radicală Podemos, care formează coaliţia minoritară. Compromisul la care au ajuns cele două părţi este să fie inclus un termen de trei luni între depunerea cererii de schimbare de gen şi soluţionarea ei, la finalul căruia solicitantul să confirme că într-adevăr doreşte să fie înscris în acte cu alt sex decât cel din naştere.

Proiectul de lege va intra în dezbatere publică, înaintea unei a doua lecturi în guvern şi apoi va ajunge la vot în parlamentul spaniol. Spania ar deveni astfel una dintre puţinele ţări europene care permit autodeterminarea genului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mai importanta , ea trebue sa dureze toata viata, internarea in centre obligatorie!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212