REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
19.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Spania: Socialiştii, pe prima poziţie în intenţiile de vot înaintea alegerilor din 10 noiembrie

Spania: Socialiştii, pe prima poziţie în intenţiile de vot înaintea alegerilor din 10 noiembrie

Replica API 29 octombrie 2019 | 00:00 327

Pedro Sanchez

Avansul Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) în intenţiile de vot ale electoratului spaniol în perspectiva alegerilor din 10 noiembrie este în scădere, făcând tot mai puţin probabil scenariul ca premierul în exerciţiu Pedro Sanchez să obţină o majoritate, indică un sondaj de opinie realizat de GAD3 pentru cotidianul ABC, transmite luni Reuters.

Socialiştii ar pierde cinci mandate parlamentare şi împreună cu partidul Unidas Podemos (extremă stânga) ar urma să deţină 155 dintre cele 350 de locuri în Congresul Deputaţilor (camera inferioară a parlamentului spaniol), având nevoie de sprijinul separatiştilor şi al naţionaliştilor pentru a coagula o majoritate, într-o perioadă de sporire a tensiunilor în Catalonia.

Partidele de pe partea dreaptă a scenei politice spaniole, printre care formaţiunea de extremă dreapta Vox, ar obţine împreună 160 de mandate, cu 11 mai multe decât în aprilie.

Partidul Popular (PP, de opoziţie) ar urma să aibă 100 de mandate, cu 34 mai multe faţă de scrutinul din aprilie, iar partidul liberal Ciudadanos ar obţine doar 17 locuri, cu 40 mai puţine faţă de acum şase luni.

Sondajul GAD3 a fost realizat pe un eşantion de 2.730 de cetăţeni spanioli cu drept de vot, în perioada 21-24 octombrie, pe fondul protestelor din Catalonia faţă de condamnarea la închisoare a nouă lideri separatişti. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
O sa aiba viata grea daca ajung la guvernare. In perioada asta se doreste desfiintarea social-democratiei din lume chiar. O sa vedem mitinguri , coruptie, Barcelona....
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212