REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.2° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.2° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

SPIRITE ÎNCINSE pe taxe, impozite și investiții! Consilierii locali PNL NU au votat mai multe proiecte

SPIRITE ÎNCINSE pe taxe, impozite și investiții! Consilierii locali PNL NU au votat mai multe proiecte

Replica API 20 decembrie 2018 | 01:19 481

Consilierii locali municipali s-au întrunit miercuri, 19 decembrie, în ultima ședință din acest an. Evenimentul a debutat cu un recital de colinde al coralei Arhiepiscopiei Tomisului, "Armonia”. Ulterior, consultantul artistic al Teatrului Fantasio, Anaid Tavitian, și scenograful Eugenia Jianu au primiu titlul de cetățean de onoare. "Această distincție mă onorează. Mulțumesc!" a spus Anaid Tavitian. "Mulțumesc orașului și edililor care mi au oferit acest titlu. Mulțumesc și familiei mele" a precizat Jianu. Cele 43 de proiecte aflate pe ordinea de zi au fost votate de către consilierii locali, au întrunit numărul de voturi, cu alte cuvinte, toate proiectele au fost aprobate. Au fost câteva, însă, care nu au obținut votul consilierilor PNL, din motive dezbătute în plenul ședinței.

Concret, este vorba despre proiectul de hotărâre ce vizează modificarea şi completarea HCL nr. 136/2018 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale la nivelul municipiului Constanţa începând cu anul 2019. Consilierul Adriana Arghirescu a precizat că, ”pentru cele două taxe introduse suplimentar, respectiv acordarea atestatului adminsitratorilor de condominiu, precum și oportunitatea plății pentru emiterea PUZ modificat, 500 de lei, PNL votează împotrivă. Se motivează că cei 200 de lei pe care trebuie să-i plătească administratorul de condominiu la obținerea atestatului sunt necesari la susținerea sistemul informatic. Mi se pare curios cum a ajuns sistemul informatic al primăriei să depindă de 200 de lei". Referitor la a doua taxă privind acordarea PUZ-ului, ”este argumentată de necesitatea membrilor comisiei de urbanism. Am solicitat o valoare estimată...cum s-a ajuns la aceste evaluări, nu ni s-a pus la dispoziție”, a precizat consilierul.

Chiar și așa, proiectul a trecut cu 9 voturi împotrivă şi 15 pentru. Un alt proiect care a atras atenția opoziției din consiliu se referă la aprobarea cotizației anuale a municipiului Constanța la Asociația Axa de Dezvoltare Brașov – București – Constanța, precum și a cotizației aferente lunii decembrie 2018. Arghirescu a susținut că ”este inadmisibil să plătim suma de 154.000 lei anual, cotizatia unei Asociații, pentru un buget al salariaților”. Consilierul l-a întrebat retoric pe edilul municipiului dacă știe cât de greu se fac 154.000 lei, în condițiile în care acești bani nu ar reprezenta proiecte ale asociației. Proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru zona delimitată de bulevardul Mamaia, strada Unirii, strada Răchitași și strada Grozești, inițiator Gore Gheorghe,a fost și el dezbătut, de data aceasta de penelistul Romeo Rezeanu. "Inițial, proiectul prevedea amenajarea unei clădiri de birouri. Investitorul a văzut că nu mai merge, că nu are suficiente locuri de parcare, şi a solicitat construcţia unui imobil de apartamente, dar tot va trebui sa amenajeze locuri de parcare. Vor fi 40 de apartamente şi 80 de maşini, pe care nu are unde să le bage... Ce mentalitate are acest investitor? Ca să nu mai spun ce dispreț are față de acest oraş, dacă îşi doreşte aşa ceva", a conchis Rezeanu. Precizăm că în cadrul ultimei ședințe din acest an a CL a fosta probată documentația de avizare a lucrărilor de intervenții și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Creșeterea eficienței energetice a imobilului Colegiul Național Mircea cel Bătrân”. ”Acest proces de creșterea eficienței energetice înseamnă fonduri europene atrase, dar și investiții din bugetul local, în tot ce înseamnă modernizarea”, a spus Decebal Făgădău.

Primarul Constanței a precizat, după ședința de Consiliu Local, că anul care se încheie a fost unul destul de bun, cu foarte multe realizări.”A fost un an bun, cu multe obiective îndeplinite, un an cu dezbateri. Mă bucur că l-am încheiat într-o notă optimistă, într-o notă de sărbătoare și cred că, atât consilierii, cei din aparatul de specialitate a primarul, cât și cetățenii care au participat la ședința CL, au putut să vadă de ce Coral Armonia e cea mai bună din lume. M-a bucurat emoția cu care au fost întâmpinate cele două doamn a culturii constănțene, Anaid Tavitian și Eugenia Jianu. Este, nu doar un cadou de Crăciun, ci un gest de normalitate, de recunoaștere pentru două doamne care mai bine de 50 de ani au dat linia culturii constănțene, într-un domeniu care, câteodată mai suferă”, a conchis edilul.

M.P., C.M.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Omu e dus cu tartaguta. O mocirla si la astia. Asa cum e orasul. Infect.
5
0
Toti sunt niste bagabonti care distrug un oras.
6
1
Credit pe 25-30 de ani si le iau ca pe painea calda. Are cambela un cotet pe langa fostul motor. Acum 10 ani cand l-a facut, nu credea nimeni ca le vinde. Fara locuri de parcare. Blocul cu deschidere de 7m la strada. Niste apartamente din bca chinezesc, fara vedere. Da i-a boit pe romani, au marcat si 100 000 pe 3 camere lux machedonesc.
12
1
Uite ce am votat noi: un sofer de autobuz Tincu si un papitoi,marioneta Fagadau. Halal oras
15
1
Infloritoare doar in mintea primarului!
13
0
La cat de jegosi sunt va dati seama cand s au mai si incins cum miroseau?ce miros era in sala de la jeg incins...nu puteai identifica daca sunt ziaristii de la Voiculescu sau toti aia din Primarie!Cand plecati?Mai stati pe acolo?Nu pleaca cainii de la abator nici cand se demoleaza tot mai e ceva de lins pe jos.Sa nu ne o aruncati pe aia acum cu"Asa am preluat de la Mazare si n am putut face nimic!sau"Noi constantenii avem proiecte dar nu si aprobari!"ca sa stiti ca in 90 nu era Mazare erati tot voi FSN si restul care va tot incingeti de 30 de ani pe acolo producand vorbe si castig in plan pers
9
0
Respect, Rezeanu Romeo!
4
7
Satisfetion satisfetion
1
0
numai interese . orasul intors in timp cu 100 de ani . primare mergi la rotterdam , stai o saptamana pe linga primarul de acolo , imprumuta legislatia locala de la el , vino acasa si fa un oras port modern . adu shenghenul acasa si nu mai plangeti dupa el
16
1
ce mentalitate au prostii care cumpara apartamente in asemenea blocuri? Ca daca nu ar fi prosti nu ar fi nici asa zisi dezvoltatori!
22
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614