Spitalul Grigore Alexandrescu anunță că băiatul peste care a căzut o statuie în Primăria Capitalei a fost externat
Spitalul Grigore Alexandrescu anunță că băiatul peste care a căzut o statuie în Primăria Capitalei a fost externat
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCopilul rănit după ce s-a urcat pe una dintre coloanele decorative din holul Primăriei Capitalei şi a căzut cu aceasta a fost externat, afirmă reprezentanţi ai Spitalului ”Grigore Alexandrescu”. Copilul în vârstă de 6 ani ar fi fost externat la sfârşitul săptămânii trecute. El a fost internat în spital în urmă cu o săptămână, cu stare generală gravă, după ce s-a urcat pe o coloană decorativă din holul Primăriei Capitalei, unde venise împreună cu tatăl său.
În cursul zilei de 24 august, copilul a fost supus unei intervenţii chirurgicale în secţia neurochirurgie. ”Intervenţia a decurs fără incidente. Evoluţia copilului este favorabilă. Menţionăm încă o dată că familia nu este de acord cu furnizarea unor informaţii medicale mai amănunţite”, se arăta într-un comunicat transmis, joi, de Spitalul Grigore Alexandrescu.
Băiatul a fost internat în secţia ATI a unităţii medicale, potrivit stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18° Constanța 









.jpeg_t.jpeg)





