REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
15.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Studiu: Efectele miraculoase ale consumului de nuci

Studiu: Efectele miraculoase ale consumului de nuci

Replica API 30 martie 2022 | 00:00 423

Includerea nucilor în alimentație poate contribui la modificarea structurii microflorei intestinale, ceea ce sugerează o nouă modalitate prin care aceste fructe cu coajă lemnoasă pot contribui la îmbunătățirea sănătății, informează MedicalXPress citând concluziile unui studiu realizat recent în Statele Unite.

Foto: Shutterstock

„Nucile au fost numite «superalimente» datorită faptului că sunt bogate în acizi grași omega-3, acid alfa-linoleic și fibre și pentru că dețin una dintre cele mai importante concentrații de antioxidanți”, notează doctor Lauri Byerley, profesor asociat în cadrul catedrei de fiziologie de la Facultatea de Medicină New Orleans, Louisiana, cea care a condus cercetarea.

„Schimbările benefice asupra microflorei intestinale ar putea fi un beneficiu suplimentar al nucilor”, a adăugat aceasta.

În cadrul studiului, echipa de cercetători a experimentat pe două grupuri de șoareci, unul dintre acestea primind nuci în cadrul dietei. Apoi, au fost măsurate tipurile și numărul de bacterii intestinale sănătoase din zona inferioară a colonului și au fost comparate rezultatele obținute. Astfel, cercetătorii au descoperit că în cazul șoarecilor care au primit nuci numărul și tipurile de bacterii suferiseră modificări, acest lucru fiind observat și în ceea ce privește capacitatea operațională a acestora.

În urma consumului de nuci de către șoarecii de laborator, cercetătorii au raportat o creștere semnificativă a numărului de bacterii benefice, precum Lactobacillus. „Am descoperit că prezența nucilor în dietă a crescut diversitatea bacteriilor prezente în intestine”, a subliniat Byerley. Aceasta a menționat că unele cercetări „au asociat diversitatea redusă a bacteriilor (din intestine - n.r.) cu obezitatea și alte afecțiuni precum boala inflamatorie intestinală”.

„Nucile au contribuit la creșterea efectivelor mai multor bacterii, precum Lactobacillus, asociată în mod obișnuit cu probioticele, ceea ce sugerează faptul că nucile pot acționa ca un prebiotic”, a explicat cercetătoarea, scrie Agerpres, citată de digi24.ro.

Prebioticele sunt ingrediente alimentare care promovează în mod selectiv numărul și activitatea bacteriilor benefice.

„Sănătatea tractului intestinal reprezintă un domeniu de cercetare emergent, iar cercetătorii descoperă că o diversitate cât mai mare a bacteriilor poate fi asociată cu rezultate mai bune în domeniul sănătății”, a adăugat Byerley, potrivit sursei citate.

Consumul de nuci a fost asociat anterior cu reducerea riscului de boli cardiovasculare, încetinirea ritmului de dezvoltare a tumorilor la animale și cu îmbunătățirea sănătății creierului.

Concluziile cercetării au fost publicate în „The Journal of Nutritional Biochemistry”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212