REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.2° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.2° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

SUA: Statul New York adoptă o lege care interzice armele în numeroase spaţii publice

SUA: Statul New York adoptă o lege care interzice armele în numeroase spaţii publice

Replica API 2 iulie 2022 | 10:15 600

Legiuitorii din statul american New York au adoptat vineri o lege care interzice armele în numeroase spaţii publice, inclusiv în Times Square, şi cere ca solicitanţii de permise de portarmă să-şi dovedească abilităţile de a folosi o armă şi de a-şi pune la dispoziţie conturile de social media pentru a fi evaluate, transmite Reuters.

Legea, aprobată în cadrul unei sesiuni de urgenţă a legislativului, a fost impusă după o decizie de referinţă a Curţii Supreme, de săptămâna trecută, care a afectat legislaţia restrictivă din statul New York privind acordarea permiselor de portarmă. Majoritatea conservatoare din Curtea Supremă a decis pentru prima dată că actul fundamental al SUA, Constituţia, acordă unui individ dreptul de a avea asupra sa arme în public pentru autoapărare în orice loc din ţară.

Liderii democraţi ai statului New York au deplâns decizia, declarând că va creşte violenţa provocată de armele de foc dacă mai mulţi oameni vor putea purta arme. Ei au recunoscut totodată că vor trebui să relaxeze reglementările privind permisele de portarmă, în vigoare de un secol, pentru a se conforma deciziei Curţii Supreme, dar au încercat să menţină cât mai multe restricţii cu putinţă în numele siguranţei publice.

Curtea Supremă a SUA a decis că regimul anterior de acordare de permise de portarmă din New York, în vigoare din 1911, oferea oficialităţilor locale prea multe pârghii pentru a refuza emiterea unui astfel de permis.

Însă guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, o democrată care a cerut organizarea sesiunii extraordinare a legislativului, a amintit că reglementările privind permisele de portarmă din acest stat au făcut ca New Yorkul să aibă cea de-a cincea cea mai scăzută rată de decese provocate de armele de foc dintre cele 50 de state ale SUA.

"Statul nostru va continua să-i protejeze pe new-yorkezi, chiar în pofida acestei piedici din partea Curţii Supreme. Poate că-şi închipuie că ne pot schimba vieţile din vârful pixului, dar avem şi noi pixuri", a declarat ea, în cadrul unei conferinţe de presă în capitala statului, Albany, în timp ce congresmenii dezbăteau legea.

Conform legislaţiei adoptate vineri de statul New York, este considerată o infracţiune purtarea armelor într-o serie de locuri considerate sensibile, precum: clădiri guvernamentale, centre medicale, centre religioase, biblioteci, locuri de joacă, parcuri, grădini zoologice, şcoli, universităţi, tabere de vară, centre pentru diverse tipuri de dependenţă, centre pentru persoanele fără adăpost, cămine de bătrâni, transportul public, inclusiv în metroul new-yorkez, locuri unde se consumă alcool sau marihuana, muzee, teatre, stadioane, centre de votare şi Times Square.

Legea adoptată vineri - căreia i s-au opus reprezentanţii republicani, însă democraţii deţin majoritatea - urmează să intre în vigoare la 1 septembrie, scrie agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614