Surpriză! Dan Diaconescu a scăpat și de arestul la domiciliu! Video
Surpriză! Dan Diaconescu a scăpat și de arestul la domiciliu! Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDan Diaconescu, fostul patron OTV, s-a aflat la Tribunalul Constanța, joi, 13 aprilie, după ce procurorii au contestat arestul la domiciliu. Anchetatorii cer arestarea preventivă a fostului prezentator TV. De asemenea, și Diaconescu a contestat arestul la domiciliu. Update: Magistrații au decis să-l plaseze sub control judiciar. Fostul prezentator trebuie să respecte mai multe obligații, printre care să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la Poliţia Municipiului Bucureşti/Poliţia Sector 3 Bucureşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu părăsească teritoriul Rpmâniei, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; etc.
Update:
Dan Diaconescu a ajuns la Tribunalul Constanța, însă nu a dorit să vorbească cu jurnaliștii prezenți. Avocatul omului de televiziune a dorit însă să știe de unde are presa stenogramele din dosar.
Reamintim faptul că, Judecătoria Constanţa a respins, vineri, propunerea Parchetului Judecătoriei Constanţa de arestare preventivă a lui Dan Diaconescu pentru 30 de zile pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor, în formă continuată şi folosirea prostituţiei infantile, în formă continuată. El a fost plasat în arest la domiciliu.
Update:
Ședința s-a încheiat. Avocatul lui Diaconescu neaga stenogramele apărute în presă.
Video:
Motivarea instanței
În motivarea instanței se arată că una dintre fete s-a plâns că, deși nu avea o relaţie cu fostul realizator TV, acesta era foarte gelos şi posesiv, având pretenția să nu se întâlnească cu alţi bărbați sau să îşi facă vreo relaţie.
Fetele au declarat că Dan Diaconescu le caza la un hotel din București și le plătea, pentru serviciile sexuale, cu sume cuprinse între 300 și 400 de lei. Mai mult, gemenele l-au șantajat pe fostul prezentator cu publicarea unor înregistrări compromițătoare, reușind, în acest fel, să obțină mai mulți bani de la el. Tot în acea perioadă, acesta este acuzat că a încercat să găsească o minoră virgină, căreia să-i cumpere virginitatea.
Dan Diaconescu a fost păcalit însă de una dintre minore că a găsit o tânără virgină. A fost filmat și ulterior șantajat să ofere bani, în caz contrar, imaginile urmau a fi publicate. În motivarea instanței se precizează că Dan Diaconescu a fost chemat în apartament, pentru a întreţine relații sexuale contra unei sume de bani și a unei cutii de ciocolată. Anterior sosirii acestuia, a fost ascuns în alt dormitor un telefon mobil care avea camera de înregistrare pornită pe un raft, printre animale de pluş, “în dreptul unui iepuraş roz din pluș”. Dan Diaconescu s-a plâns că a primit amenințări și și-a dorit în toată perioada aceasta să facă plângere penală împotriva șantajiștilor, însă s-a gândit că în urma ameninţărilor cu apariţia în presă, mass-media ar putea prelua fragmente din plângerea sa sau chiar filmuleţe- în care nu a întreținut raporturi sexuale, dar în care apărea fără tricou şi cu pantalonii pe el- care pentru familia sa ar fi fost devastatoare.
Magistraţii Tribunalului Constanţa vor judeca, joi, contestaţia procurorilor cu privire la măsura arestării la domiciliu luată în cazul lui Dan Diaconescu, dar şi contestaţia acestuia faţă de aceeaşi măsură. La sfârşitul săptămânii trecute, magistraţii Judecătoriei Constanţa au respins propunerea procurorilor de arestare preventivă a fostului patron OTV Dan Diaconescu, dispunând măsura arestării la domiciliu pentru 30 de zile a acestuia. Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a contestat respingerea de către instanţă a propunerii de arestare preventivă a lui Diaconescu. “S-a susţinut în continuare că privarea de libertate sub forma arestului preventiv, este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, evaluate pe baza gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care provine şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia”, se mai arată în motivare.
Decizia Judecătoriei Constanţa privind arestarea la domiciliu a fost contestată şi de inculpat, el solicitând cercetarea în stare de libertate.
Stenogramele din dosarul lui Diaconescu
Procurorii, care se ocupă de dosarul lui Diaconescu, au reușit să extragă mai multe fişiere audio-video, din conversațiile fostul politician. Din documentele prezentate în instanță, reiese faptul că Dan Diaconescu ar fi fost filmat de prieteni ai unor prostituate cu un telefon ascuns pe un raft printre animale de pluș.
Astfel, în stenogramele prinse la dosar, Dan Diaconescu se interesează de o fată „virgină”, despre care i se spune că are „15 ani”.
"DD: Te-ai interesat și tu de ce te-am rugat aseară?
TA: O să mă interesez, o să vorbesc cu o prietenă.
DD: Dar știi tu că mai e sau ce?
TA: Dar tu vrei virgină, virgină?
DD: Normal, ce înseamnă, virgină doar pe jumătate sau ce?
TA: Am o fată, dar are 15 ani.
DD: Păi da... legal, știi cum se zice.
TA: 16, 17... ei, da.
DD: Cine este? O cunoști de mult sau...?
TA: Da, o cunosc de mult.
DD: Păi și unde trăiește?
TA: În Techirghiol, are vreo 16 ani. Ce mi-e 16, ce mi-e 17?
DD: Știu, mă, dar să facem cunoștință cu ea întâi, nu vrei?
TA: Păi hai vino în seara asta la mine să vorbim.
DD: Păi și poți să o aduci și pe ea?
TA: O sun.
DD: Ia sună. Și sună-mă înapoi.
TA: Bine hai pup, pa.
DD: Ai poză cu ea? Obține și tu o poză.
TA: Da, am poză."
UPDATE:
Tribunalul Constanța l-a plasat pe Dan Diaconescu sub control judiciar. Adică, nu numai că nu au admis cererea procurorilor de arestare preventivă, dar l-au și scăpat de arestul la domiciliu, fiind admisă, astfel, contestația fostului prezentator TV, de înlocuire a măsurii.
Vezi minuta instanței!
”Respinge contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, ca nefondată. În baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de inculpatul DIACONESCU CRISTIAN-DAN împotriva încheierii nr. 353 din data de 07.04.2023, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa în dosarul penal nr. 9546/212/2023, desfiinţează în parte încheierea contestată, iar în urma rejudecării:dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă inculpatul DIACONESCU CRISTIAN-DAN, cercetat pentru săvârșirea în stare de recidivă postexecutorie a infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 220 alin. 1 şi alin. 4 lit. e) C.pen., cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. 1 C.pen., precum şi ale art. 41 alin. 1 C.pen., a infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută ?i pedepsită de dispozițiile art. 220 alin. 1 şi alin. 4 lit. e) C.pen., cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. 1 C.pen., precum şi ale art. 41 alin. 1 C.pen., a infracțiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 2161 C.pen., cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. 1 C.pen., precum şi ale art. 41 alin. 1 C.pen., precum şi a infracțiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută ?i pedepsită de dispozițiile art. 2161 C.pen., cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. 1 C.pen., precum şi ale art. 41 alin. 1 C.pen., toate cu aplicarea prevederilor art. 38 alin. 1 C.pen., pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 13 aprilie 2023 până în data de 11 iunie 2023, inclusiv. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul DIACONESCU CRISTIAN-DAN trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Municipiului Bucureşti/Poliţia Sector 3 Bucureşti, organ desemnat cu supravegherea inculpatului, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, inculpatul DIACONESCU CRISTIAN-DAN să respecte următoarele obligaţii: a)să nu părăsească teritoriul Rpmâniei, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; b) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. c) să nu ia legătura, direct sau indirect, cu martorii Sava Daniel Mihai, Nicolau Adrian Ionuţ, Pisică Toni Alexandru, Borcan Alexia-Anamaria, Dicu Nicolae-Alexandru, Gemenetzidis Georgios-Vasile, persoanele vătămate Turceanu Alina, Turceanu Adina. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului DIACONESCU CRISTIAN-DAN că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Măsura se comunică, de îndată, organului de politie şi celorlalte autorităţi prevăzute de lege, conform art. 215 alin. 4 şi 5 Cod procedură penală. Înlătură dispoziţiile contrare prezentei încheieri şi menţine restul dispoziţiilor încheierii contestate, în măsura în care nu contravin prezentei încheieri. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunțată în cameră de consiliu, astăzi, 13 aprilie 2023.
Document: Încheiere - măsuri preventive (faza de UP) 235/2023 13.04.2023”
Ce spune Tribunalul Constanța
”Biroul de informare publică și relații cu mass-media din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța este abilitat să aducă la cunoștință publică următoarele:
Prin încheierea din data de 13.04.2023 Tribunalul Constanța a respins contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța ca nefondată și a admis contestaţia formulată de inculpatul D.C.-D. împotriva încheierii din data de 07.04.2023, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpat, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.04.2023, până la data de 06.05.202023, inclusiv.
În urma rejudecării, Tribunalul Constanța a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă inculpatul D. C.-D., cercetat pentru săvârșirea infracţiunilor de act sexual cu un minor, în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 220 alin. 1 şi alin. 4 lit. e) CP, cu aplic. art. 35 alin. 1 CP, act sexual cu un minor, în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 220 alin. 1 şi alin. 4 lit. e) CP, cu aplic. art. 35 alin. 1 CP, folosirea prostituţiei infantile, în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 2161 CP, cu aplic. art. 35 alin. 1 CP, şi folosirea prostituţiei infantile, în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 2161 CP, cu aplic. art. 35 alin. 1 CP, toate cu aplic. art. 41 alin. 1 CP, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 13.04.2023 până în data de 11.06.2023, inclusiv.
În continuare în cauză se efectuază cercetări de către organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Biroul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.”a transmis Tribunalul Constanța.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News