REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Tenis: Ana Bogdan, învinsă dramatic de Daiana Iastremska, în primul tur la Lyon

Tenis: Ana Bogdan, învinsă dramatic de Daiana Iastremska, în primul tur la Lyon

Replica API 5 martie 2022 | 23:48 487

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost învinsă dramatic de ucraineanca Daiana Iastremska, în trei seturi, cu 3-6, 7-6 (7), 7-6 (7), marţi seara, în prima rundă a turneului WTA 250 de la Lyon, dotat cu premii totale de 193.127 de euro, scrie Agerpres.

Ana Bogdan

Ana Bogdan (29 ani, 97 WTA) s-a înclinat la capătul unui meci-maraton care a durat trei ore şi 5 minute.

Românca a dominat primul set şi s-a impus cu 6-3. Actul secund a fost echilibrat şi s-a mers cap la cap, dar Ana a ratat o minge de meci la 6-5. În tiebreak, Iastremska a reuşit să fructifice a treia sa minge de set (9-7) şi a egalat situaţia. Setul decisiv a fost unul tensionat, cu răsturnări de scor: Bogdan a condus cu 2-0 şi 3-1, ratând şansa de a se desprinde la 3-0, apoi Iastremska a câştigat trei ghemuri la rând şi a preluat controlul (4-3). Setul a ajuns în tiebreak, unde ucraineanca a condus cu 4-0 şi 6-3, a ratat trei mingi de meci, apoi Bogdan a ratat alta, la 7-6, după care Daiana Iastremska s-a impus cu 9-7.

Următoarea sa adversară va fi Cristina Bucsa (Spania).

Iastremska (21 ani, 140 WTA), plecată săptămâna trecută de la Odesa, după izbucnirea războiului, şi ajunsă în România, de unde a zburat în Franţa, a mai învins-o pe Ana Bogdan în 2018, în calificări la Beijing, cu 6-2, 6-4.

Ana Bogdan s-a ales cu un cec de 2.158 de euro şi un punct WTA.

La dublu, perechea româno-rusă Monica Niculescu/Alexandra Panova s-a calificat în sferturile de finală, după 2-6, 7-5, 10-7 cu cuplul Elsa Jacquemot (Franţa)/Tatjana Maria (Germania), într-o oră şi 35 de minute.

Niculescu şi partenera şi-au asigurat un cec de 1.854 de euro şi 60 de puncte WTA la dublu. Următoarele lor adversare vor fi Georgina Garcia-Perez (Spania) şi Xenia Knoll (Elveţia), victorioase în primul tur în faţa surorilor Daiana şi Ivana Iastremska.

În alt meci din primul tur, cuplul româno-georgian Irina Bara/Ekaterine Gorgodze a fost întrecut de britanicele Alicia Barnett/Olivia Nicholls cu 6-3, 6-4, într-o oră şi 13 minute, alegându-se cu un cec de 1.410 euro şi un punct WTA la dublu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272