REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Teodorovici: Consumul este principalul element de creştere a economiei, iar acest lucru se va schimba

Teodorovici: Consumul este principalul element de creştere a economiei, iar acest lucru se va schimba

Replica API 12 aprilie 2018 | 00:00 312

Eugen Teodorovici

Consumul este principalul element de creştere a economiei, iar acest lucru se va schimba, susţine Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, prezent la o conferinţă organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, scrie Agerpres.

"E adevărat ce se spune, că astăzi consumul reprezintă principalul element de creştere. Asta trebuie să se schimbe obligatoriu şi pe termen cât mai scurt. Lucrurile se vor schimba în acest sens, cel puţin la nivel de Guvern felul în care strategia este definită, cu anumite măsuri din Programul de Guvernare arată că asta este direcţia", a spus Teodorovici.

El a precizat că este nevoie de o susţinere a ceea ce înseamnă investiţii în zona publică prin schimbarea legislaţiei pe achiziţii publice.

"Intenţia noastră este de a schimba cadrul legislativ pe achiziţii publice, de a simplifica aşa cum este el definit la nivel european, fără să adăugăm nimic în plus. Va fi un element important în a accelera partea de investiţii atât la nivel local cât şi proiecte mari de infrastructură. Îmi doresc ca România să fie o destinaţie clară şi convingătoare pentru ca investiţii străine să vină în această zonă a Europei", a precizat ministrul Finanţelor.

Potrivit acestuia, bugetul trebuie gândit mai modern, mai logic şi mai pragmatic.

"Anul viitor, bugetul pe 2019 trebuie gândit în mod mai modern, mai logic, mai pragmatic. Există multe zone în care se cheltuie nejustificat sume importante de bani în loc să fie direcţionate în zonele unde sunt necesare cheltuieli. Ce avem sub 3% (deficit n.r.) trebuie să fie justificat ca şi cheltuială", a arătat Teodorovici.

Potrivit celor mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică, Produsul intern brut estimat pentru 2017 a urcat cu 6,9%, în termeni reali, faţă de anul anterior.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal, cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 10,3% contribuind cu 6,4% la creşterea PIB.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Frauda cu cartile de munca in special in loc sa se mearga pe principiul contribuitatii....ca in vest Austria ,America etc ,unde omul vede citi bani depune pe timpul vietii si stie exact ce pensie va lua.....numai vine nimeni la sfirsit sa spuna ca la cartea de munca acu legea X se abroga platim comform legii Z care va plati doar 30 la suta din suma platita
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212