REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Tragedie în Munții Grohotiș. Un bărbat de 69 de ani a murit la cules de afine, în Prahova

Tragedie în Munții Grohotiș. Un bărbat de 69 de ani a murit la cules de afine, în Prahova

Lorena CRISTEA 3 august 2026 | 16:59 862

Un bărbat în vârstă de 69 de ani a murit luni în Munții Grohotiș, după ce a suferit un stop cardio-respirator în timp ce se afla la cules de afine, a anunțat Salvamont Prahova.

Tragedie in Muntii Grohotis. Un barbat de 69 de ani a murit la cules de afine, in Prahova

„Din păcate, astăzi am înregistrat a opta victimă din acest an în zona montană a județului Prahova”, au transmis salvatorii montani într-o postare pe Facebook.

Victima era din satul Schiulești, comuna Izvoarele.

„Este vorba de o persoană, în vârstă de 69 ani, din com. Izvoarele, sat Schiulesti, care era la cules de afine, în Munții Grohotiș. Acesta a suferit un stop cardio-respirator”, a precizat Salvamont Prahova.

Formația Salvamont Cheia a intervenit cu cinci salvatori montani și două utilaje, alături de un echipaj ISU, doi jandarmi montani și membrii unei asociații de vehicule de teren, solicitați în sprijin.

Trupul victimei a fost transportat până la DN1A și predat autorităților.

Munții Grohotiș sunt cunoscuți pentru întinderile de afini sălbatici, iar în timpul verii zona este frecventată de numeroși localnici care culeg fructele pentru consum sau pentru vânzare, potrivit mediafax.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere